Administratorii a 13 companii au încheiat contracte de finanțare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), pentru a obține granturi. Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 3,3 milioane de lei, în timp ce valoarea totală a investițiilor în economie se ridică la 8 milioane de lei.
Agenții economici au accesat granturile în vederea dotării companiilor cu utilaje performante, a instalațiilor de valorificare a surselor de energie alternativă, precum și în digitalizarea procesului de activitate. Granturile sunt obținute prin intermediul Programului Start pentru Tineri, Programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+2, Programul de Transformare Digitală a IMM, precum și prin Programul de Ecologizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Directoarea adjunctă a Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Nina Potîngă, a subliniat angajamentul echipei ODA de a sprijini întreprinzătorii prin oferirea de consultanță în fiecare etapă, a procesului de implementare a proiectelor.
„Echipa ODA este dispusă să ofere sprijin și să îndrume antreprenorii către atingerea obiectivelor lor, astfel încât investițiile să înregistreze o creștere rapidă și să contribuie la o economie durabilă și prosperă”, a declarat Nina Potîngă.
În același timp, managerii companiilor au fost informați de către specialiștii ODA cu privire la detaliile contractuale și la modalitățile de interacțiune între ODA și beneficiari, pentru a asigura o colaborare eficientă și productivă în realizarea proiectelor.
Menționăm că, de la începutul anului, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a înregistrat un total de 205 companii care au primit granturi prin diferite programe de sprijin antreprenorial. Valoare totală a acestora este de 93 de milioane de lei, dintre care peste 80 de milioane de lei sunt din bugetul de stat.
Programele sunt finanțate de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, prin intermediul ODA.