В Молдове

A fost lansat Ghidul privind exporturile în țările EFTA

Автор: AgroExpert
A fost lansat Ghidul privind exporturile în țările EFTA - agroexpert.md

Pentru exportatorii moldoveni a fost lansat Ghidul privind exporturile în țările Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA). Țările membre ale EFTA – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția – oferă oportunități pentru diversificarea piețelor de desfacere și creșterea volumului exporturilor din Republica Moldova.

Ghidul conține:

  • Informații generale cu privire la exportul pe piețele EFTA: oferind o prezentare clară a piețelor, cerințele și potențialul de colaborare comercială;
  • Reguli de acces pe piață: specificații referitoare la barierele tarifare și netarifare, inclusiv cote și restricții la import;
  • Tarife și măsuri netarifare: explicații detaliate despre condițiile comerciale favorabile și avantajele competitive ale produselor moldovenești pe aceste piețe;
  • Proceduri și documentație vamală: descrierea detaliată a pașilor necesari pentru export și a documentelor vamale necesare pentru asigurarea unui proces de export eficient și conform legislației;
  • Informații specifice produselor pentru piețele EFTA: detalii privind categoriile de produse care pot fi exportate și cerințele de calitate.

În mod specific, ghidul oferă reguli clare de acces pe piață pentru trei mari categorii de produse:

  1. Produse alimentare și băuturi: cerințe privind siguranța alimentară, standardele de calitate și reglementările privind ambalarea și etichetarea;
  2. Vinuri și băuturi spirtoase: reguli de acces pe piață și oportunitățile de promovare a produselor vitivinicole din Republica Moldova;
  3. Alte produse agricole: incluzând cereale, fructe, miere, nuci, semințe și ulei de floarea-soarelui, produse de origine animală și produse agricole nealimentare.

Conform datelor statistice, exporturile moldovenești către piețele EFTA au atins o valoare de 33,3 milioane USD. Principalele produse exportate includ cereale, fructe și produse din fructe, nuci, miere, semințe și ulei de floarea-soarelui, precum și produse de origine animală, băuturi spirtoase și vinuri, precum și produse agricole nealimentare.

Acest ghid reprezintă un pas important în sprijinirea antreprenorilor din sectorul agroalimentar al Republicii Moldova, facilitându-le accesul la piețele EFTA și promovând competitivitatea produselor moldovenești la nivel internațional.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!