Scutirea de taxa vamală pentru mărfurile produse în zona economică liberă (ZEL) și introduse pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova ar putea anulată.
Ministerul Economiei a elaborat proiectul modificărilor unor acte normative, documentul fiind examinat în cadrul ședinței secretarilor generali și este propus pentru consultări publice.
Astfel, se propune eliminarea prevederii conform căreia mărfurile, produse în zona economică liberă și introduse pe restul teritoriului vamal al RM, se scutesc de taxa vamală. De asemenea, se propune ca respectiva scutire să nu mai fie aplicată nici asupra mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient în ZEL, introduse pe restul teritoriului vamal al RM, în partea ce se referă la mărfurile străine plasate în ZEL, însoțite de o dovadă de origine preferențială, și mărfurile autohtone care au fost utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient.
La momentul de față, Legea cu privire la zonele economice libere prevede că asupra mărfurilor (serviciilor) care nu au fost prelucrate suficient în zona liberă, la scoaterea lor din zonă pe restul teritoriului vamal al RM, se extind prevederile legislaţiei vamale și ale acordurilor internaționale la care RM este parte, în partea ce ține de mărfurile plasate în zona liberă utilizate pentru producerea mărfurilor care nu au fost prelucrate suficient.
Totodată, mărfurile obţinute integral sau transformate suficient în zona liberă, dacă intervine schimbarea poziţiei tarifare în Nomenclatura combinată a mărfurilor la nivelul unuia dintre primele patru semne sau dacă costul mărfurilor declarate, scoase din zona liberă, depăşeşte costul mărfurilor introduse în zona liberă din cauza creşterii cu peste 35% a ponderii consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii, acestea ar putea să nu mai fie considerate produse în zona liberă respectivă.
De asemenea, se propune ca mărfurile transformate integral sau suficient în zona liberă să nu mai fie considerate mărfuri autohtone.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!