Агроменеджмент

Afacere dulce: Drumul familiei Bandur spre succesul în apicultură

Автор: AgroExpert
apicultori afacere apicultură - agroexpert.md

Pe cât de sus și tare a strigat Vadim Bandur „în viața mea n-am să fac apicultură”, de 12 ani „ține piept înțepăturilor de albine”, în timp ce scoate mierea din stupi. În același timp, Marina Bandur are grijă ca substanța dulce să fie corect ambalată, frumos aranjată și să-și găsească rapid drumul spre consumatori.

Prima conexiune cu albinele au avut-o în prisaca nașilor, unde zumzetul acestora i-a cucerit pe ambii. Adevărat că pe atunci nu știau că pasiunea se va preface într-o activitate care să le aducă bani.

Ispitit de ideea de a face apicultură, Vadim Bandur a adunat din pod niște scânduri și a construit primul stup. Iar pentru că deja construise casa, nașul le-a dăruit prima familie de albine. Și se pare că temelia a fost pusă bine, pentru că încetișor, dar cu încredere, mierea a devenit principala sursă de existență a familiei, în special în ultimii trei ani.

„Am avut norocul să fiu ghidat de nașul, de la el am primit primele lecții, iar când ceva nu știam cum și ce să fac, mă duceam la el și întrebam. E foarte important să ai alături oameni care cunosc mai multe și sunt deschiși să te ajute. Totodată este important să te informezi, mereu să cauți lucruri noi, să cauți evenimente și conferințe prin care să te instruiești și să crești odată cu activitatea pe care o dezvolți. Lumea albinelor este atât de diversă și complexă, încât niciodată nu este suficientă informație, mereu este necesar să cauți cunoștințe noi, de aceea am făcut și Școala Apicolă”, povestește apicultorul.

Marina Bandur se ocupă de ambalare, vânzare, marketing, comunicare și cel mai important – tot ea este responsabilă de identificarea rețetelor pentru a produce cât mai multe derivate apicole: elixire, creme, siropuri, tincturi etc. Mai nou, tot ea caută resurse de finanțare pentru dezvoltarea afacerii.

Pentru că în ultimii ani au crescut numărul stupilor s-a majorat și volumul muncii. Respectiv, familia avea nevoie de o centrifugă performantă cu o capacitate mai mare de extragere a mierii. Marina a început să caute posibilitățile de finanțare din Republica Moldova. Așa a descoperit despre Granturile pentru Femeile Antreprenoare din Agricultură de la UCIP - IFAD.

„În cadrul proiectului am obținut 140 000 de lei sub formă de grant și 35 000 sub formă de credit și evident că proiectul presupune și aport propriu, care a fost de 10 000. Până acum, am lucrat cu o centrifugă care avea doar patru rame, procesul era unul îndelungat și anevoios. Iar datorită proiectului am reușit să cumpărăm o centrifugă nou, cu 42 de rame, ceea ce ne va ușura munca și va grăbi procesul de obținere a mierii”, a precizat antreprenoarea.

Totodată, Marina Bandur menționează că a primit asistență din partea echipei FARM. Deși mulți dintre tinerii din țara noastră care încep o afacere în domeniul agricol, se dezamăgesc din cauza procedurilor birocratice, a lipsei finanțărilor, a pieței etc, Marina spune că e posibil să faci afaceri, atunci când vrei cu adevărat.

Pentru anul precedent, familia Bandur au reușit să adune o recoltă de 3 tone de miere pe care o comercializează în apropiere de casă, unde au închiriat un butic lângă o piață din sectorul Buiucani. Un alt segment al pieței l-au găsit în mediul online. În perioada pandemică au pornit serviciul de livrare la domiciliu.

Recomandarea familiei BANDUR pentru cei care vor să înceapă o afacere în apicultură, este ca niciodată să nu încerce un produs sau o tehnică nouă pe toată prisaca în același timp, așa cum această greșeală i-ar putea costa scump. Orice experiment, tratări noi sau alte lucrări necunoscute, trebuie verificate mai întâi pe câteva stupine pentru a se asigura că rezultatul merită să fie puse în practică. 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!