Republica Moldova este una dintre cele mai afectate țări de războiul din Ucraina și nu doar din cauza proximității fizice, dar și din motivul dependenței mari de importurile din Ucraina și Rusia pentru satisfacerea nevoilor de alimente și resurse energetice. În 2023, costul inputurilor agricole importate (îngrășăminte, semințe, combustibil) a fost la un nivel foarte ridicat, ceea ce într-un final a dus la costuri de producție mari. Pe de altă parte, prețul principalelor produse agricole a scăzut dramatic în primăvara anului trecut (-17,2% grâu, -22% orz, -11,6% porumb, -36,2% floarea-soarelui).
Pentru a gestiona situația, Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a creat un plan de acțiune rapidă pentru furnizarea intervențiilor necesare în vederea salvării mijloacelor de trai și susținerea pe termen lung a comunităților vulnerabile care depind de agricultură.
Astfel, în Republica Moldova a fost lansat proiectul „Suport în identificarea și distribuirea de kituri de legume și semințe de tuberculi de cartof, furnizarea de cursuri de formare și facilitarea activităților Școlilor de Câmp pentru gospodăriile vulnerabile ale micilor fermieri afectate de conflictul din Ucraina și de seceta din 2022”, se arată în comunicatul Federației Agricultorilor din Moldova.
Proiectul presupune susținerea fermierilor prin oferirea de donații sub formă de semințe pentru sezoanele de însămânțare din toamna anului 2023 și primăvara lui 2024.Principalul implementator este Federația Agricultorilor din Moldova.
„Rolul echipei noastre este de a mobiliza comunitățile cu accent pe distribuirea de kituri de legume și semințe de tuberculi de cartofi, dar și organizarea instruirilor și facilitarea activităților școlilor de teren pentru fermieri. Aceste acțiuni sunt orientate spre a oferi sprijin gospodăriilor vulnerabile din 9 raioane și anume: Drochia, Edineț, Florești, Rîșcani, Soroca, Hîncești, Orhei, Cantemir și Ștefan Vodă”, susțin reprezentanții.
La prima etapă de implementare al proiectului, FARM a organizat nouă întâlniri cu reprezentanții primăriilor din localitățile vizate, în care au familiarizat APL-urile cu regulamentul de distribuire a semințelor de legume și cartofi. Totodată a facilitat constituirea comitetelor locale pentru a identifica și întocmi lista beneficiarilor, în conformitate cu principiile de eligibilitate impuse de donator.
Proiectul este unul complex și cuprinde trei faze mari:
-
identificarea potențialilor beneficiari
-
distribuția inputurilor
-
înființarea Școlilor de Câmp, în care vor fi incluși și 25% dintre cei care au beneficiat de semințe. Pe parcursul anului 2024, în total vor fi organizate 13 Școli de Câmp.
Astfel, 1.043 de fermieri vor fi asigurați cu inputuri agricole de calitate, ceea ce va duce la o bună gestionare a resurselor naturale și va contribui la dezvoltarea rezistenței la schimbările climatice și dezastre.