В мире

Așteptările privind inflația în zona euro scad, reducând presiunea asupra băncii centrale

Автор: AgroExpert
inflatie, UE, trend - AgroExpert.md

Așteptările consumatorilor din zona euro privind inflația pentru anul viitor au scăzut pentru prima dată în ultimii doi ani, reducând astfel presiunea asupra Băncii Centrale Europene pentru a majora ratele în acest an, scrie Financial Times.

A fost prima scădere de când prețurile au început să crească vertiginos la începutul anului 2021, potrivit unui sondaj al BCE publicat joi.

Previziunile privind inflația în următorii trei ani au scăzut ușor cu 0,1 puncte procentuale, la 2,9%.

Banca centrală monitorizează îndeaproape cifrele, deoarece acestea influențează negocierile salariale, care la rândul lor ajută la determinarea presiunilor interne asupra prețurilor.

Datele de joi „ar putea marca începutul unei tendințe descendente, pe măsură ce scăderea ratelor inflației globale începe să se reflecte în percepțiile consumatorilor cu privire la prețurile viitoare”, a declarat Angel Talavera, șeful Europe Economics, companie specializată în consultarea și administrarea afacerilor, cu sediul în Londra, Marea Britanie.

Cu toate acestea, el a adăugat că, având în vedere că așteptările sunt în continuare mult peste ținta de 2% a băncii centrale.

BCE a majorat ratele cu 2,5 puncte procentuale din iunie anul trecut, în timp ce autoritățile de stabilire a ratelor de dobândă se luptă să domolească inflația. Piețele se așteaptă la o nouă creștere de 50 de puncte de bază la reuniunea BCE din 2 februarie, însă presiunile inflaționiste mai scăzute ar putea însemna creșteri mai puține sau mai mici ale ratelor după această măsură.

Cifrele au fost publicate înainte de publicarea datelor privind inflația din SUA pentru luna decembrie, care va avea loc joi. Economiștii intervievați de Reuters consideră că ritmul anual de creștere a prețurilor de consum va fi scăzut la 6,5%, de la 7,1% în noiembrie.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!