Deși agricultura presupune numeroase riscuri, începând de la condițiile climaterice până la pierderi economice, frații Bîzdîga din satul Trinca, raionul Edineț susțin că fără muncă zilnică, multă perseverență, dar și investiții asumate, rezultatele nu apar din senin. Toată lumea știe despre livada lor frumoasă de mere, dar și de cireș, însă puțini s-au întrebat cum le-a reușit dezvoltarea afacerii în domeniul horticol. Ieri, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a vizitat gospodăria fraților Vadim și Igor Bîzdîga pentru a afla despre provocările cu care se confruntă producătorii agricoli din zona de nord a țării.
Tatăl fraților, Vasile Bîzdîga i-a ghidat pe tinerii antreprenori de la primii pași, altoind dragostea lor față de localitatea de baștină și față de munca în agricultură. Întreprinderea lor a fost fondată în anul 2004, în domeniul cultivării cerealelor, producerii legumelor, dar și a fructelor. De-a lungul anilor, afacerea s-a dezvoltat prin investiții constante în livezi moderne, tehnică agricolă, sisteme de irigare și infrastructură de păstrare a producției.

„Contează foarte mult să ai pe cineva cu experiență care să te îndrume, de fapt, tata, a insistat să rămânem în țară, să nu plecăm în străinătate după o viață mai bună. Fără sprijinul tatălui, afacerea noastră nu știm dacă avea să se dezvolte la nivelul de care noi suntem mândri. Așa la sfatul lui, în 2013, împreună cu Igor, am plantat prima livadă de măr. Studiind cererea de producție agricolă, am înțeles că anume merele și cireșele sunt cele mai solicitate pe piața internă și externă. Mai întâi am plantat 25 de hectare de livadă tradițională, după care am decis să înființăm totuși, livezi superintensive, pentru că există o diferență mare în calitatea recoltelor obținute. În plus, este mult mai ușor de lucrat,căci și oamenii pe care îi angajăm sunt mai deschiși să muncească în livezi moderne”, a subliniat Vadim Bîzdîga.
Dezvoltarea afacerii fraților Bîzdîga a fost susținută inclusiv prin mecanismele de sprijin oferite de stat. Prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, fermierii au beneficiat de subvenții pentru înființarea a 15,3 hectare de livadă superintensivă de măr, dotată cu sistem de suport. Ulterior, suprafața pomicolă a fost extinsă cu încă 3,7 hectare de livadă superintensivă de măr și 4,32 hectare de livadă de cireș, fiind instalat și un sistem modern de irigare.

„Noi întotdeauna suntem deschiși pentru vizitele autorităților, mai ales că în această perioadă au înflorit cireșii din livadă, este o priveliște minunată. Desigur că există și probleme în agricultură, suntem conștienți de riscurile care pot apărea în fiecare an, dacă nu înghețuri, atunci grindină sau secetă. Din acest motiv, sistemele de irigare sunt necesare, mai ales în ultimii ani, când agricultorii au suportat consecințele secetei. Anume din acest motiv, îndemnăm producătorii agricoli să opteze pentru investițiile strategice, un sistem modern de irigare scutește de multe bătăi de cap”, a mai adăugat Vadim Bîzdîga.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare Ludmila Catlabuga a apreciat efortul fermierilor de a investi în tehnologii moderne și de a dezvolta o afacere agricolă viabilă în mediul rural, subliniind că astfel de exemple arată potențialul agriculturii moldovenești atunci când munca, investițiile și sprijinul statului sunt orientate spre rezultate.
Gospodăria deține un parc tehnic complet pentru lucrările agricole, dezvoltat inclusiv cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii. Totodată, întreprinderea dispune de un depozit frigorific cu o capacitate de 3200 de tone, ceea ce permite păstrarea producției în condiții corespunzătoare și comercializarea acesteia pe o perioadă mai îndelungată.
În ultimii ani, producătorii și-au extins piețele de desfacere și s-au orientat tot mai mult spre export. Merele produse la Trinca au ajuns inclusiv în Dubai, India și România.