Procesatorii de lapte din Ucraina au solicitat Republicii Moldova simplificarea procedurilor de control pentru produsele lactate destinate exportului. De cealaltă parte, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat în cadrul clubului de presă cu jurnaliștii că procedurile de control vor rămâne stricte pentru lactatele importate.
„Ministerul Agriculturii sprijină producătorii locali prin toate programele sale și încurajează promovarea și consumul produselor autohtone. Conform protocolului internațional, inspectorii ANSA din Republica Moldova verifică procesul de producție al produselor importate pentru a se asigura că respectă aceleași standarde ca în țară. Vom menține cerințele la nivel înalt, aliniindu-le celor din UE, fără a face concesii care ar putea afecta calitatea. Ne dorim ca fiecare cetățean să aibă încredere deplină în produsele pe care le alege”, a punctat Bolea.
Amintim că, zilele trecute, ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, s-a întâlnit cu prim-adjunctul șefului Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Siguranța Alimentelor și Protecția Consumatorilor, Oleg Osian, și cu directorul executiv al Uniunii Întreprinderilor de Lactate din Ucraina, Arsen Didur, pentru a discuta în legătură cu oportunitățile de extindere a comerțului între Ucraina și Moldova.
În timpul întrevederii, Arsen Didur a propus simplificarea procedurii de inspecție a întreprinderilor ucrainene de lactate de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a Republicii Moldova.
Precizăm că, deși în ultimii ani numărul de vaci mulgătoare din Republica Moldova a scăzut, în prezent observăm o tendință de creștere. Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, la 1 septembrie 2024, erau în jur de 17.500 de bovine înregistrate în fermele noastre.
Anterior, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, susținea că Ministerul va veni cu soluții astfel ca până în 2025 la un efectiv de vite să crească în ferme până la 20 de mii de capete.
Citește și: Deficit de lapte: Fermele din R. Moldova produc doar 5% din consum
Deși fermele din Republica Moldova produc doar puțin peste 5% din consumul intern de lapte, în ultimii ani, țara s-a remarcat prin exporturi de produse lactate. Brânzeturile au fost în fruntea listei, fiind exportate peste o mie de tone anual. Totodată, în cantități nesemnificative a fost livrat și laptele obținut în fermele din țară. Printre destinațiile unde au ajuns produsele autohtone se includ țări din Oceanul Pacific.
Recomandăm și: Brânzeturi în Rusia și unt în țări exotice. Unde exportă RM produsele lactate