В Молдове

Braconaj în zona de frontieră: Un mistreț a fost salvat

Автор: AgroExpert
Braconaj în zona de frontieră: Un mistreț a fost salvat - agroexpert.md

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au descoperit un caz de braconaj în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră „Leușeni-1”. În urma unor raiduri de verificare desfășurate în zona de frontieră, au fost găsite patru capcane ilegale de tip laț, amplasate în scopul capturării faunei locale. În una dintre aceste capcane, se afla un mistreț prins.

La fața locului au fost identificați patru cetățeni, surprinși în momentul în care încercau să captureze în mod ilegal animalul. Intervenția promptă a echipei a permis eliberarea imediată a mistrețului în habitatul său natural, fără ca acesta să fie rănit.

Pentru investigarea acestui caz, au fost solicitați inspectorii de mediu din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului Hîncești. 

Cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate, în vederea aplicării măsurilor legale necesare.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!