Prețul cerealelor a debutat în noua săptămână cu scăderi de cotații, după ce și săptămâna trecută au fost căderi bruște. Probleme cu exporturile din Ucraina par să nu fi avut forța să urce prețul grâului ci, mai degrabă impactul recoltei uriașe din Rusia pune presiune pe burse.
Prețurile pentru grâu au continuat să scadă luni la Bursa de la Paris unde au scăzut cu 3 euro pe tonă, ajungând la 339 euro pe tonă în tranzacțiile în curs cu livrare în luna decembrie. Prețurile porumbului MATIF au scăzut cu 1,5 euro până la 332,75 euro pe tonă (cu livrare în luna noiembrie). În SUA, atât grâul, cât și porumbul, precum și soia și canola, sunt în mod constant în ”roșu”, potrivit unei analize semnate de Olaf zinke pentru Agrarheute.com.
Prețurile grâului din Rusia sunt, de asemenea, în scădere, raportează analiștii. Motivul este o cerere destul de scăzută, mai ales că se vorbește tot mai mult despre prelungirea acordului pentru exportul de cereale din porturile ucrainene. Totodată, agenția rusă de consultanță SovEcon și-a ridicat din nou prognoza pentru recolta de cereale din Rusia în 2022. „Prognoza pentru recolta de grâu este ridicată de la 100 de milioane de tone la 100,6 milioane de tone. Producția totală de cereale estimată a crescut la 152 milioane de tone acum de la 151,4 milioane de tone”, au spus analiștii.
SovEcon a mai spus că Rusia își va reduce semnificativ suprafața de cereale de iarnă din cauza ploilor abundente din ultimele săptămâni și a prețurilor istorice scăzute ale grâului de pe piața internă (ca urmare a rublei puternice și a taxei de export). Aceștia au estimat suprafața plantată cu cereale de iarnă la 18,8 milioane ha, față de 19,5 milioane ha anul trecut.
„Dar condițiile pentru dezvoltarea culturilor de iarnă sunt peste medie, cu o umiditate bună”, a spus SovEcon.
„De la 1 iulie până la 15 octombrie, Rusia a exportat 16,8 milioane de tone de cereale , în scădere cu aproape 13% de la an la an”, a declarat președintele Uniunii Ruse pentru Cereale, Arkadiy Zlochevskiy. Întârzierea este semnificativă, în timp ce oferta este uriașă.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!