В Молдове

Campania agricolă de primăvară: Ce suprafețe ar putea fi cultivate

Автор: Ilinca Fiodorov
Campania agricolă de primăvară - agroexpert.md

În campania agricolă de primăvară din acest an, fermierii din Republica Moldova ar putea lucra aproximativ 1,3–1,4 milioane de hectare de teren agricol, potrivit estimărilor realizate la nivelul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

„După estimările pe care le avem astăzi în minister, gestionăm în jur de 1,3–1,4 milioane de hectare. Fermierii își propun să lucreze aceste terenuri și de aceea am intervenit cu măsuri pentru a minimiza presiunile asupra agricultorilor, astfel încât terenurile să poată fi lucrate”, a declarat oficialul.

Potrivit autorităților, menținerea acestor suprafețe cultivate este importantă inclusiv din perspectiva securității alimentare. Guvernul analizează măsuri pentru simplificarea și accelerarea procedurii de rambursare a TVA pentru agricultori, în contextul presiunilor economice cu care se confruntă sectorul agricol. Autoritățile spun că obiectivul principal este asigurarea lichidităților necesare fermierilor pentru desfășurarea lucrărilor agricole.

Potrivit declarațiilor făcute de Ludmila Catlabuga, mecanismul de rambursare a TVA există și în prezent, însă se dorește optimizarea procedurii astfel încât banii să ajungă mai rapid la agricultori.

„Discutăm despre aproximativ 200 de milioane de lei pentru rambursarea TVA în contextul solicitărilor existente. De fapt, și astăzi această procedură este actuală, doar că ne dorim să o simplificăm și să o facem mai rapidă pentru a asigura lichiditățile de care au nevoie agricultorii”, a declarat oficiala.

Autoritățile menționează că detaliile privind mecanismul de implementare urmează să fie prezentate de Ministerul Finanțelor, în cadrul proiectelor normative pregătite pentru această măsură. Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de intervenții analizate de Guvern pentru susținerea fermierilor în contextul evoluțiilor regionale și al presiunilor asupra costurilor din agricultură.

Ministerul Agriculturii a anunțat că va continua dialogul cu fermierii pentru a monitoriza evoluția lucrărilor agricole și pentru a identifica eventuale măsuri suplimentare care ar putea fi necesare pe parcursul campaniei de primăvară.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!