Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a desfășurat o oră de profesionalizare cu peste 500 de studenți ai Universității de Stat din Moldova, Academiei de Studii Economice a Moldovei, Universității Tehnice din Moldova și Universității Cooperatist Comerciale din Moldova. Orele s-au desfășurat în perioada 9- 13 octombrie.
Președintele CCI a RM Sergiu HAREA, în calitate de mentor, a informat tinerii despre oportunitățile mediului de afaceri din RM, despre istoricul și activitatea CCI a RM timp de 105 ani, proiecte, noi tendințe și cum poți să devii un antreprenor de succes la tine acasă.
„Această campanie de comunicare pe care ne-am propus să o desfășurăm în luna octombrie, cuprinde mai multe categorii de public țintă, care va fi informat despre oportunitățile pe care le are mediul de afaceri din RM. În acest context, pentru a informa viitorii promotori ai businessului moldovenesc, am mers la patru instituții de învățământ superior (USM, ASEM, UCCM, UTM) unde am desfășurat cu succes câte o oră de profesionalizare cu privire la activitatea CCI a RM, dezvoltarea acesteia în acești 105 ani, dar și cum poți să devii un antreprenor de succes în Republica Moldova. Sunt bucuros căci tot mai mulți tineri au un interes aparte față de business, își doresc un viitor în Republica Moldova, și desigur, își doresc să-și deschidă o afacere. Tinerii sunt viitorul nostru. Trebuie să le creăm oportunități pentru dezvoltarea afacerilor și realizarea profesională, aici, acasă. Știu că acum este din ce în ce mai complicat să-ți dezvolți o afacere de unul singur. Dar mai știu că echipa CCI împreună cu partenerii săi, am lansat mai multe programe de susținere a tinerilor, inclusiv de creare a noilor afaceri. Ușa CCI este mereu deschisă pentru voi”, a precizat Sergiu Harea.
Din cadrul sesiunilor desfășurate la cele 4 instituții, nu a lipsit rubrica întrebări-răspunsuri, studenții fiind extrem de cointeresați asupra subiectului „afaceri personale”, aflând direct de la președintele celei mai mari instituții de business despre experiență, riscuri, evoluție.
De asemenea, CCI va disemina informații despre activitatea instituției camerale, și nu doar, în rândul tinerilor din școli, în cadrul evenimentului „Descoperă profesia de antreprenor”, care va fi organizat în colaborare cu Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, la data de 16 octombrie, ora 16:00, la care invităm pe toți doritorii.
Acțiunea a fost organizată în cadrul Campaniei de promovare și informare „De 105 ani împreună dezvoltăm afaceri”, dat fiind faptul că în data de 20 octombrie curent, CCI a RM va celebra jubileul de 105 ani de la fondarea instituției camerale.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!