Impactul turismului vitivinicol pe plan economic și cultural, sprijinul guvernamental pentru sectorul oenoturistic și proiectele culturale de dezvoltare regională au fost printre principalele subiecte de discuție din cadrul „Conferinței Internaționale de Turism Vitivinicol ITER VITIS”, care s-a desfășurat la Chișinău. Alături de experți internaționali și reprezentanți ai mai multor instituții și organizații europene, autorități, oficiali guvernametali, dar și specialiști din sectoarele aferente, au fost analizate oportunitățile de creștere economică generate de acest sector și modalitățile prin care țara noastră poate deveni o destinație și mai atractivă pentru turiștii din toată lumea.
Sergiu Prodan, ministrul Culturii al Republicii Moldova:
„Este un eveniment care ne onorează, ne responsabilizează și ne aduce un plus de optimism, atât de necesar în această perioadă plină de provocări. În pofida greutăților, cu sprijinul partenerilor noștri de dezvoltare și cel al Guvernului, pentru care turismul este o prioritate, acest sector strategic pentru orice țară se ambiționează să reziste și chiar să se dezvolte, iar turismul vitivinicol are un rol distinct și foarte important în acest proces. Vom încuraja în continuare turismul, inclusiv cel vitivinicol, și experiențele inovatoare în acest sens. Acest eveniment va contribui la un schimb de idei și bune practici care să conducă la dezvoltarea turismului vitivinicol în Republica Moldova, iar noi vom împărtăși experiențele țării noastre care prezintă interes pentru partenerii noștri din alte țări. Astfel vom putea elabora noi proiecte culturale, promova dialogul intercultural, stimula cooperarea și stabilitatea regională, consolida pacea și diplomația culturală.”
Emanuela Panke, președinta „ITER VITIS – Les Chemins de la Vigne en Europe”:
„De-a lungul acestor ani, ITER VITIS a devenit o forță vitală în promovarea și protejarea patrimoniului vitivinicol din numeroase regiuni. Am sprijinit constant dezvoltarea durabilă și schimbul cultural, iar Moldova, cu identitatea sa europeană puternică, este un pilon esențial al rețelei noastre. Moldova este o țară frumoasă și sunt fericită să spun că astăzi sărbătorim atât aniversarea noastră, cât și ascensiunea Moldovei în cadrul rețelei ITER VITIS. Moldova este un exemplu sclipitor pentru modul în care un drum al vinului poate deveni o parte autentică a identității culturale. Angajamentul Moldovei este absolut remarcabil. Drumul Vinului din Moldova nu este doar o celebrare a măiestriei, ci și o expresie a bogatei istorii a țării. Trebuie să continuăm să lucrăm pentru generațiile viitoare, iar de-a lungul acestor ani, ITER VITIS a crescut semnificativ. În final vreau să spun că vinul este mai mult decât o simplă băutură alcoolică; este cultură, este identitate.”
Conferința Internațională de Turism Vitivinicol ITER VITIS a adus pe aceeași platformă 15 experți internaționali și reprezentanți ai mai multor instituții și organizații europene, care au abordat rolul turismului vitivinicol ca instrument de cooperare transfrontalieră și diplomație culturală în regiunea Dunării. În cadrul evenimentului au fost analizate și modalitățile în care traseele vinului pot promova stabilitatea regională și dialogul intercultural.
Un alt subiect de discuție a fost concentrat pe rolul sectorului public și cum pot politicile publice asigura dezvoltarea sustenabilă a turismului vitivinicol și a proiectelor culturale, dar și cum industria vinicolă și turismul cultural contribuie la transformarea economiilor locale și la dezvoltarea durabilă a comunităților din întreaga Europă.
Daniela DiPierro, Chargé d'Affaires, Ambasada SUA în Moldova:
„În ultimul deceniu, Statele Unite au sprijinit cu mândrie programele care păstrează patrimoniul cultural unic al Moldovei, creând în același timp oportunități economice pentru oamenii săi. Investițiile noastre în turism merg mână în mână cu sprijinul nostru intensiv pentru industria vinului din Moldova. Știm cu toții cât de uimitoare a fost creșterea Moldovei în sectorul vitivinicol. Sprijinul acordat de USAID în ultimii aproape 20 de ani a contribuit la accelerarea evoluției sectorului spre produse de înaltă calitate, la crearea de oportunități economice pentru peste 150.000 de moldoveni, inclusiv 50.000 de producători de struguri. Vinurile din Moldova nu sunt doar o sursă de creștere economică. Fiecare sticlă de vin cultivată în podgorii luxuriante, lângă râuri liniștite și obiective istorice, este un ambasador al culturii moldovenești. Astăzi, Drumul Vinului din Moldova conectează peste 40 de crame și oferă vizitatorilor experiențe autentice care îmbină tradițiile cu inovația. Statele Unite susțin dezvoltarea Republicii Moldova și suntem foarte interesați să colaborăm în continuare cu guvernul și cetățenii, pentru a realiza aceste viziuni comune.”
Stella Jemna, reprezentantă de țară, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF):
„Vinul este o parte fundamentală a identității, culturii și patrimoniului nostru. Tradițiile noastre viticole au mai bine de 5.000 de ani, ceea ce ne face cea mai veche regiune producătoare de vin din lume. Poate suna incredibil, dar este adevărat. Astăzi Moldova exportă vin în Asia, Europa, SUA și pe multe alte piețe, cu și mai multe oportunități de extindere în viitor. Evenimente precum Conferința și Adunarea Generală ITER VITIS sunt deosebit de importante, deoarece Moldova se află într-un moment crucial al istoriei sale. Prezența reprezentanților țărilor membre ITER VITIS contribuie la creșterea aprecierii globale a culturii și vinificației moldovenești. Vreau să mulțumesc tuturor membrilor ITER VITIS pentru că ni s-au alăturat în explorarea tradițiilor noastre. Prezența experților internaționali simbolizează un viitor frumos al colaborării noastre.”
Cele 3 paneluri de discuții ale Conferinței au fost axate pe subiecte care vizează impactul turismului vitivinicol pe plan economic și cultural la nivel național și global, dar și rolul geopolitic al turismului vitivinicol în Regiunea Dunării. Panelurile au fost o platformă potrivită pentru împărtășirea unor experiențe și bune practici care ar putea fi preluate de țara noastră.
De exemplu, la nivel internațional, IMM-urile specializate în turismul vitivinicol se bucură de un sprijin puternic, întrucât sunt un pilon esențial în creșterea economică a regiunilor rurale. Astfel, colaborarea cu guvernele și asociațiile de profil, promovarea sinergiei dintre tradițiile locale, meșteșuguri și producătorii de vinuri susține dezvoltarea durabilă. Iar țara noastră prezintă un mediu favorabil pentru crearea unui hub academic cu experți europeni, concentrat pe educarea tinerelor generații în domeniul vinurilor și dezvoltării durabile, pentru a crește gradul de conștientizare a regiunilor cu un potențial înalt de dezvoltare.
Un alt exemplu este cercetarea și promovarea soiurilor vechi de viță-de-vie, care reprezintă un pilon central în dezvoltarea turismului vitivinicol, întrucât turiștii moderni sunt în căutarea unor experiențe de călătorie unice, care îmbină inovația cu autenticitatea.
Mai mult, turistul „de astăzi” caută nu doar experiențe inedite, ci și emoții profunde, iar vinul, în mod particular, are capacitatea de a genera aceste trăiri. Vinul este mai mult decât o simplă băutură; este strâns legat de locul de proveniență, reflectând istoria și tradițiile unui areal geografic specific.
Iar provocarea majoră este cum să reușim să transmitem aceste experiențe și emoții turistului. Vinul poate declanșa astfel de emoții, însă degustarea acestuia în mijlocul podgoriilor, în locul unde a fost produs, potențează această experiență. Soiurile tradiționale sunt esențiale pentru a atrage turiști, oferindu-le o incursiune într-un univers vitivinicol autentic și plin de istorie, iar turismul vitivinicol devine nu doar o activitate recreativă, ci o formă de explorare culturală și emoțională.
Conferința și Adunarea Generală a „ITER VITIS – Les Chemins de la vigne” este organizată de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM, Iter Vitis Moldova), sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, cu suportul partenerilor externi de dezvoltare Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF) și Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Oficiul Național al Turismului (ONT) și mediul privat.