Prunele moldovenești au reușit să cucerească noi piețe în acest sezon. Până la mijlocul lunii octombrie au fost exportate peste 43 mii tone de prune, mai mult de jumătate dintre ele au ajuns pe piața Uniunii Europene.
Savuroase, dulci și aromate prunele moldovenești s-au dovedit a fi pe placul consumatorilor din UE. Italia, Franța, Croația, Polonia, Germania, Austria, România – producătorii din Moldova au reușit să facă față cerințelor de pe diferite piețe. Deși a fost un an dificil, cantitatea de prune exportate până în prezent este aproape de cea exportată în 2019, când am reușit să vindem 44 mii tone.
Un alt aspect important, producătorii au reușit să valorifice contingentul tarifar pentru prune pe piața UE care la moment, după ce a fost majorată în ianuarie, 2020 constituie 15 mii tone. Pe piața Uniunii au ajuns mai mult de 22 mii tone de prune moldovenești din recolta anului curent.
„Anul acesta exportatorii din Moldova au prins la curaj și au profitat de oportunitățile care s-au creat pe piaţa UE, unde s-a înregistrat o reducere a recoltei globale din cauza îngheţurilor. Trebuie să menționăm şi faptul că exportatorii din Republica Moldova au devenit mai profesionişti și au demonstrat că pot face față celor mai riguroase cerințe.”, a declarat Iurie Fală, director executiv al Moldova Fruct.
Iurie Bivol are o livadă de prune pe o suprafaţă de 30 de hectare. A reuşit să exporte o cantitate mai mare de prune faţă de anii trecuţi.
„Prunele care le-am produs la noi în gospodărie au fost exportate în Germania, Polonia, România şi Rusia. În comunitatea europeană, ultimii 4 ani, avem făcute exporturi numeroase. Totuşi piaţa de desfacere o reprezintă ţările apropiate cum ar fi România şi Federaţia Rusă.”, a declarat producătorul pentru TVR Moldova.
Iurie Bivol este şi directorul unei cooperative, care deţine în satul Costeşti, din raionul Ialoveni un depozit frigorific cu o capacitate de aproape 2 mii de tone. Aşa poate păstra marfa în bune condiţii până ajunge la export.
Fermierul spune că Republica Moldova ar putea să exporte o catitate mai mare de fructe pe piaţa Uniunii Europene, dar agricultorii mai au de muncit la calitatea produselor.
„Noi sintem foarte mari restanţieri la capitolul calității mărfii şi ambalajului, dar pe viitor ne-am propus şi am înființat o mini-fabrică de producere a ambalajului care corespunde cerinţelor europene şi deja noi exportăm în aceste ambalaje, rezultatele sunt bune”, mai spune Iurie Bivol.
Agarista Agricola SRL a reușit să facă în anul curent primele încercări de a comercializa prune în Italia, după ce a exportat anul trecut mai mult de 200 tone de prune în Germania. Importatorul Italian a fost mulțumit de calitatea fructelor recepționate și dorește să colaboreze și în continuare cu producătorii de fructe din Moldova. Același lucru l-au menționat și cumpărătorii francezi care au achiziționat prune în acest sezon.
Numărul producătorilor moldoveni de prune care își încearcă forțele pe piața Uniunii Europene este tot mai mare de la un an la altul. Pentru a fi competitivi și a obține un preț bun, producătorii se conformează cerințelor, obțin certificate GLOBALG.A.P/GRASP, adaptează ambalajul, sunt extrem de atenți la norma maximă de reziduuri admisibilă în fructe. Producătorii de fructe sunt siguri că având un produs calitativ și inofensiv nu vor avea niciodată probleme la comercializarea acestuia.
Republica Moldova produce prune pe o suprafață de circa 22.000 de hectare, cu o producție medie anuală de 90.000 de tone. Prunele moldovenești sunt disponibile în perioada iulie-noiembrie. Cu toate că Moldova produce mai multe soiuri de prune, soiurile Kabardinka, Stanley și President sunt cele mai solicitate pentru export.