Un mecanism de creditare de urgență a producătorilor de cereale pentru acoperirea cheltuielilor pentru lucrările agricole din această primăvară urmează să fie creat. La ședința Comisiei agricultură și industrie alimentară a fost examinat un proiect de lege care prevede acordarea de credite agricultorilor cu gaj acordat de stat, inițiativă legislativă a președintelui Comisiei agricultură și industrie alimentară, Alexandr Trubca.
Potrivit autorului, necesitatea elaborării proiectului de lege rezultă din faptul că, la etapa actuală, producătorii agricoli din sectorul cerealier se confruntă cu un șir de probleme, provocate de factori interni precum seceta din anii precedenți, dar și de cei externi legați de schimbarea căilor logistice din cauza agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Aceste circumstanțe au dus la micșorarea prețurilor la cereale pe piața internațională, la majorarea prețurilor la motorină, fertilizanți, ierbicide, pesticide, dar și la creșterea prețurilor pentru logistica de export.
„În aceste condiții, se constată existența riscului intrării în insolvabilitate a agricultorilor care se ocupă de cultivarea cerealelor și implicit există riscul compromiterii parțiale a procesului de însămânțare din primăvara lui 2024 și respectiv compromiterea parțială a roadei din 2024”, menționează Alexandr Trubca, în nota informativă la inițiativa legislativă.
Proiectul de lege prevede interdicția executării sumelor primite de agricultori de către creditorii acestora pentru acoperirea unor datorii anterioare.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului vor stabili suma, modul de acordare, utilizare și rambursare a creditelor acordate agricultorilor.
Proiectul de lege va fi examinat la ședința plenară a Parlamentului.