В Молдове

Creștere modestă a exporturilor - 1,2% în primul trimestru. Ce produse agricole au livrat companiile

Автор: AgroExpert
produse export companii - AgroExpert.md

Exporturile Republicii Moldova au totalizat 1,07 miliarde de dolari în primul trimestru al anului față de perioada similară a anului precedent, relevă datele Biroului Național de Statistică.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în ianuarie-martie 2023, au totalizat 670,5 milioane dolari SUA (cu 6,1% mai puțin, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2022), cu o pondere de 62,3% în totalul exporturilor.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-martie 2023, au avut o valoare de 266,3 milioane dolari SUA (cu 163,7 milioane dolari SUA sau de 2,6 ori mai mult, în raport cu perioada similară din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 24,8% în total exporturi.

Pe țări, în ianuarie-martie 2023, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022 s-au majorat livrările de mărfuri în Ucraina (de 6,9 ori, generată, în principal, de creșterea livrărilor (reexporturilor) de produse petroliere), România (+5,4%), Cehia (de 1,7 ori), Belarus (de 1,9 ori), Kazahstan (de 7,0 ori, datorită sporirii livrărilor de mere, struguri, medicamente), Cipru (de 2,1 ori), Spania (de 1,8 ori), Statele Unite ale Americii (+54,7%), Emiratele Arabe Unite (de 6,6 ori, în principal pe seama reexporturilor de autoturisme și exporturilor de mere, prune, înghețată), Lituania (de 2,1 ori, influențată de creșterea livrărilor de semințe de floarea soarelui și de in), Kârgâzstan (de 7,0 ori, datorită sporirii livrărilor de lacuri și vopsele, mere, struguri, medicamente), Maroc (de 1786,9 ori, datorită unor livrări majore de turte și reziduuri solide din semințe de floarea soarelui).

Cereale și preparate pe bază de cereale au avut o pondere de 11,1% în totalul exporturilor, legumele și fructele - 8,5% și grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate - 7,8%.

Deficitul comercial a constituit 1,2 miliarde de lei în primul trimestru al anului, cu 26,2% mai mult față de perioada similară a anului precedent.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!