В мире

Criza exporturilor de cereale din Ucraina. Egiptul cumpără din India

export grâu Egipt - EgroExpert.md

Egiptul, unul dintre cei mai mari importatori de grâu din lume, va cumpăra 180.000 de tone de grâu din India, a declarat ministrul Aprovizionării de la Cairo, Aly Moselhy, în contextul în care țara arabă caută alternative la importurile de cereale din Marea Neagră care sunt afectate invazia Rusiei în Ucraina.

Oficialul egiptean a indicat că țara sa va achiziționa mai puțin grâu din India decât se convenise anterior, un acord care face parte din eforturile Egiptului de a-și diversifica rezervele de grâu, relatează agenția de știri Reuters.

Guvernul de la Cairo cumpără grâu prin licitații internaționale regulate, care de ani de zile au fost dominate de cerealele ieftine furnizate de Rusia și Ucraina. Însă, războiul ruso-ucrainean împiedică exportul celor două state. În aceste condiții, Egiptul a fost nevoit să-și diversifice sursele de aprovizionare. Astfel, la începutul lunii iunie, țara arabă a cumpărat 240.000 de tone de grâu românesc.

De asemenea, criza din Ucraina a crescut costurile importurilor pentru Egipt, care subvenționează masiv pâinea pentru populația sa de 70 de milioane de locuitori.

Moselhy a indicat în luna mai că Egiptul a fost de acord să cumpere 500.000 de tone de grâu din India, dar că momentan nu a fost semnat un contract.

Țara arabă intenționează să importe 5-5,5 milioane de tone de grâu pentru anul fiscal 2022/23, a adăugat el.

Rezervele actuale de grâu ale Egiptului sunt suficiente pentru 5,7 luni, în urma achiziționării a 3,9 milioane de tone din recolta locală, a indicat ministrul.

Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!