Цены и Тренды

Cultivarea sorgului în R. Moldova, în cifre: Unde exportăm producția

Автор: AgroExpert
Expert: Юрий Рижа
Sorg cultivare export - agroexpert.md

Cu 60,2 milioane de tone așteptate în 2023, sorgul se situează pe locul al cincilea în producția de cereale, după porumb, grâu, orez și orz. Bine adaptat la condiții uscate și calde, este mult mai cultivat pe alte continente decât în Europa, unde reprezintă doar aproximativ 1% din producția totală. În Republica Moldova, similar cum pentru Europa, sorgul nu este cultivat pe suprafețe mari în raport cu alte culturi. Statistica națională pentru sorg nu este dusă aparte, acesta rămânând o cultură mai degrabă netradițională pentru țara noastră. Datele se conțin în analiza expertului Iurie Rija.

Sorgul este un aliment de bază în multe țări din Africa și Asia, fiind consumat sau sub formă de boabe, asemănător cu orezul, sau sub formă făină.
Pentru 2023 yields-ul (roada medie la hectar) global al sorgului se estimează să crească cu 6,3% comparative cu valoarea de 56,6 milioane tone înregistrate în 2022, conform USDA.

Aproximativ 90% din suprafețele cultivate cu sorg la nivel mondial și 70% din producția mondială se găsesc în țările în curs de dezvoltare. Țările din Africa și Asia reprezintă peste 95% din utilizarea totală a sorgului pentru alimentație.

Cultivarea sorgului în R. Moldova.

În țara noastră sorgul este interesant pentru cultivare pentru faptul că este nepretențios la condițiile de umiditate. Acesta crește chiar și pe timp de secetă și necesită o cantitate minimă de îngrășăminte.

„În Moldova, producțiile medii de sorg boabe au variat între 1,5- 5 t/ha. Prețul sorgului se apropie tot mai mult de cel al porumbului și la moment se tranzacționează în centrul țării la preț de 2,30-2,40 lei/kg cu TVA. Boabele de sorg reprezintă o alternativă la porumb în rețetele de nutrețuri combinate și sorgul poate fi cultivat pe terenuri după porumb”, afirmă Iurie Rija.

Potrivit datelor prezentate de expert, în primul semestru al anului 2023 au fost exportate 5,5 mii de tone de sorg, primul exportator fiind compania Lender Agroprim SRL din Dubăsari. Prețul mediu de comercializare al sorgului în primul semestru 2023 a constituit 4,12 lei/kg, ceea este cu 6% mai puțin comparativ cu prețul mediu din 2022 (4,37 lei/kg).

„Totuși, acest preț în 2023 în majoritatea cazurilor este la condiții DAP (cu transport) Bulgaria sau DAP Turcia. În iunie 2023 exporturile de sorg în condiții FCA (fără transport) erau contractate la preț de 2,14 lei/kg”, punctează Rija.

În anul 2022 au fost exportate 14,5 mii de tone de sorg, lider fiind compania Ancom-Agro SRL din grupul Verum (4,9 mii de tone).

 

În 2023 cel mai mare importator de sorg moldovenesc a fost Israel (1.798 de tone), urmat de Turcia (1.274 de tone) și Irak (1.046 de tone).

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!