В Молдове

Cum a decurs Festivalul dedicat serviciilor publice și implicării civice „Strășeni, mon amour”

Peste 1000 de oameni au participat pe 8 august, la festivalul „Strășeni, mon amour”, dedicat serviciilor publice de calitate, care a avut loc în Rezervația naturală „Codrii” (Strășeni, Lozova).Într-o atmosferă liniștită, peisaj pitoresc al Rezervației „Codri”, oaspeții festivalului s-au odihnit, au comunicat, s-au informat, au mers la iarmaroc și au dansat la concertul susținut de ”Zdob și Zdub”.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, în cadrul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Participanții au studiat din ce este format un tarif pentru serviciile de colectare a deșeurilor, completând un panou-puzzle cu imagini ale caricaturistului Alex Bureț, au văzut cum arată o canalizare și o stație de epurare individuală. Vizitatorii au participat la o discuție cu primari și viceprimari, au mers la ateliere informative despre calitatea apei, tipuri de deșeuri, eficiența energetică, serviciile ecosistemice, protecția biodiversității și a păsărilor, necesitatea plantărilor etc.

De asemenea, a avut loc o colectare de plastic, de medicamente neutilizate, baterii și tehnică uzate. Un alt punct de atracție au fost expozițiile de eficiență energetică – grătar, panou și colector solar realizate manual, un raft cu mostre de produse pentru o locuință eficientă energetic, unde vizitatorii au putut discuta cu experți în domeniu.

Ion Ciocan, supranumit în regiune și „regele bostanilor”, datorită organizării festivalului „Bostaniada”, a venit cu o ladă pentru compostare, sol fertilizat cu compost și cu instruiri despre metodele pe care le utilizează.

Evenimentul a avut și un iarmaroc reprezentativ. Grupurile de Acțiune Locală din regiune au venit cu meșteri populari, care au participat cu expoziții și vânzări de butoaie, port popular și alte obiecte de artizanat. De asemenea, au fost cazane pe biomasă, stații de canalizare și epurare individuală, pungi și torbe reutilizabile, detergenți ecologici, flori, fructe, legume, sarmale și plăcințele pregătite de oamenii din raionul Strășeni.

„Festivalul este dedicat serviciilor publice de calitate și oamenilor care iubesc un mod de viață civilizat, care muncesc nu doar pentru confortul din propria gospodărie, dar cărora le pasă ce se întâmplă și în afara gardului propriu, care se informează și se implică. Iar pentru că o viață civilizată înseamnă să-ți creezi condiții de trai fără să dăunezi, inclusiv naturii, evenimentul de astăzi este și despre protecția mediului” – a declarat Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.

„Ideea Festivalului a venit după câteva reportaje făcute de noi în satele din Strășeni. Am observat că deși localitățile au servicii de colectare a deșeurilor, mulți refuză să achite tariful. Motivele sunt diverse, dar cel mai popular e rezistența și suspiciunea că tariful este exagerat, că cineva vrea să-i mintă. Este nevoie de multă informare și de implicarea noastră a tuturor. Și astăzi, la acest festival, vrem să vă rugăm să ne ajutați în acest demers” – a declarat Cătălina Molodoi, manager de proiect al Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.

Evenimentul a fost organizat și datorită suportului Suediei, în parteneriat cu Rezervația „Codrii” și primăriile Strășeni, Lozova, Vorniceni, Sireți și Zubrești.

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Implicare civică pentru servicii publice de calitate” în raionul Strășeni.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă - AGER și AO ADR „Habitat”.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: ecopresa.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!