В Молдове

Cum vor fi stabilite noile prețuri la benzină, motorină și gaz lichefiat

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat pe site-ul instituției proiectul noii Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și a organizat a doua rundă de consultări publice.

Eugen Carpov, director al Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a declarat că Agenția a elaborat proiectul Metodologiei reieșind strict din prevederile legale existente, iar actul de reglementare supus dezbaterilor reprezintă "un compromis între normele impuse de organul legislativ, atribuțiile regulatorului și posibilitățile reale ale actorilor de pe piața produselor petroliere".

Cum vor fi stabilite prețurile

Pentru a exclude riscul de neaplicare a Metodologiei, în fiecare zi lucrătoare, până la ora 12:00, Agenția va publică pe pagina sa web indicatorii rezultați din formula (PL* CV), pentru fiecare produs petrolier în parte. PL este valoarea mediei mediilor cotațiilor Platts, iar CV – rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA, stabilită de Banca Națională a Moldovei: pentru 14 zile anterioare, lei/$.

Acești indicatori se vor utiliza la calcularea nivelului maximal al prețului pentru fiecare partidă importată în ziua următoare, începând cu ora 00.01.

Administrația ANRE susține însă că în condițiile în care termenul dat de legislativ pentru elaborarea și adoptarea unei noi metodologii este de doar o lună, nu vor putea fi examinate soluții de alternativă.

Amintim că, pe 10 aprilie 2021, Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a Legii privind piața produselor petroliere, document care prevede noi norme de calculare și aplicare a prețurilor la benzină și motorină, ținând cont de fluctuațiile existente la bursele internaționale și regionale (Platts).

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: radiochisinau.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!