Gheroghe Clincu și-a început afacerea acum câțiva ani, cu o exploatație zootehnică mică. Dar prin muncă asiduă și dedicare a reușit să se extindă și să investească în rase productive. În prezent, efectivul de animale numără 120 de oi de rasă Assaf și 40 de capre de rasă Saanen. Din laptele obținut prepară produse lactate tradiționale, apreciate pentru calitatea lor, iar clienții sunt loiali și mulțumiți.
Pasiunea a fost moștenită încă de la bunicii săi, spune Gheorghe, fapt ce l-a determinat să continue această activitate. Cu timpul, și-a dorit să-și dezvolt propria afacere, astfel a decis să investească și să înceapă să-și construiască un business al său.
„În anul 2010 am achiziționat primele oi de rase autohtone, iar în următorii patru ani am reușit să le înmulțesc până aproape de 500. Deși efectivul de animale era mare, cantitatea de lapte obținută era insuficientă, astfel că era necesară o muncă enormă, îngrijire corespunzătoare, hrană de calitate. Ulterior, am decis să le vând, fie către persoane interesate să le crească, fie pentru carne”, mărturisește bărbatul.
Ulterior, fermierul a simțit nevoia unei schimbări și s-a îndreptat către rasele Assaf și Saanen.
„Am observat pe internet că există rase de oi mai productive și am realizat că ar fi mai avantajos să investesc în acestea, decât să păstrez 400 de oi și să obțin tot atâta lapte. În 2018, am hotărât că este momentul pentru o schimbare și am început căutările. Am călătorit chiar și în România, dar am ajuns în cele din urmă la concluzia că cel mai bine ar fi să achiziționez aceste rase de oi din propria țară”, povestește Gheorghe.
Ziua la stână începe dis-de-dimineață, când de-abia încep să apară zorii. Cu ajutorul angajaților, Gheoghe colectează laptele de la animale și îl procesează pentru a obține produse tradiționale. Acestea sunt comercializate clienților fideli.
L-am întrebat cum a reușit să își construiască afacerea și ce sfaturi ar avea pentru alți fermieri. El spune că cheia succesului este să fii pasionat și dedicat muncii tale și să fii dispus să înveți mereu lucruri noi.
„Este important să îți cunoști animalele și să le tratezi cu respect și grijă, pentru a obține produse de înaltă calitate. Aici e nevoie de îngrijire și tratament corespunzător, precum și să le hrănim adecvat și la timp. Fără implicarea noastră zi de zi nu o să reușim niciodată să avem succes”, mărturisește bărbatul.
În prezent, afacerea lui Gheorghe Clincu prosperă și el își poate permite să investească își în echipamente moderne, ceea ce îi permite să își crească eficiența și să producă mai multe produse lactate de înaltă calitate.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!