В Молдове

Decizia privind declararea stării de urgență, contestată la Curtea Constituțională

Deputatul Octavian Țîcu consideră că atât hotărârea Guvernului privind propunerea de a institui starea de urgență, cât și decizia Parlamentului, ar trebui să fie recunoscute ca fiind incompatibile cu Legea fundamentală a țării.

Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, a declarat într-un briefing de presă că a sesizat Curtea Constituțională, privind decizia Parlamentului de a impune starea de urgență în țară din cauza COVID-19, în perioada 1 aprilie - 30 mai.


"Curtea Constituțională trebuie să se pronunțe asupra faptului dacă instituirea stării de urgență este constituțională sau nu. Consider neconstituțională atât decizia Guvernului privind propunerea de introducere a stării de urgență, cât și decizia Parlamentului privind declararea stării de urgență din 31 martie. Urmează Înalta Curte să se pronunțe, ca noi să trăim într-un context în care se respectă legalitatea și Constituția țării", a precizat Octavian Țîcu. 

Deputatul consideră că s-a creat un precedent destul de periculos, întrucât prin această decizie Cabinetul de Miniștri în exercițiu își asumă responsabilitatea pentru hotărâri care nu îi sunt caracteristice.

"Guvernul, în situația în care se află, nu putea propune Parlamentului introducerea stării de urgență, iar Parlamentul nu putea iniția acest proiect de lege prin care s-a votat. Deci, prin aceste decizii s-au încălcat mai multe articole ale Constituției Republicii Moldova. În condițiile actuale, doar Președinția putea veni cu o propunere, nu și Guvernul în exercițiu", a declarat Octavian Țîcu. 

Mai mult, deputatul consideră că prin decizia Curții Constituționale din 4 martie, Guvernul interimar trebuie să administreze doar afacerile publice până la numirea unui nou Guvern cu drepturi depline.Potrivit lui Țîcu, Guvernul în exercițiu nu este în drept să adopte proiecte de acte normative și documente de politici și să le prezinte în Parlament.


Reamintim că din 1 aprilie 2021, în Republica Moldova este în vigoare regimul stării de urgență. Parlamentul a adoptat decizia pe 31 martie, la solicitarea Guvernului interimar, care a propus aplicarea acestei măsuri din cauza răspândirii alarmante a noului coronavirus. Potrivit documentului adoptat, starea de urgență este introdusă pentru 60 de zile, din 1 aprilie până pe 30 mai.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: sputnik.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!