La nici un an de zile de la cumpărarea de către corporația elvețiană Vetropack Group, companiile Glass Container Company și Glass Container Prim trec printr-un proces de reorganizare.Potrivit unui anunț publicat de grup, în cadrul procesului de reorganizare cele două companii vor fuziona, iar societatea pe acțiuni Glass Container Company va absoarbe integral Glass Container Prim SRL.
Cele două companii sunt, în prezent, lidere pe piața locală de fabricare a ambalajelor din sticlă și ele exportă aproximativ 2/3 din producția sa, cu poziții puternice pe piețele din regiune. În 2019 cele două companii au avut vânzări de circa 700 milioane lei și un profit de aproape 45 milioane lei.
Amintim că în vara anului trecut în cadrul unei tranzacții, Vetropack Austria Holding, o filială a grupului elvețian Vetropack a preluat Glass Container Company și Glass Container Prim din Republica Moldova. Valoarea tranzacției a fost de circa 900 milioane lei.
Vetropack Austria este membră a grupului Vetropack din Elveția. Compania Vetropack a fost fondată acum 108 ani, în Elveția, și este specializată în fabricarea de ambalaje din sticlă pentru industria alimentară și a băuturilor. Practic, este o afacere de familie, or aproape 80% din capital este controlat de familia Cornaz din Elveția.
În Republica Moldova mai sunt încă două fabrici de sticlă: una la Chișinău, deținută de stat, și a doua la Florești, aflată în faliment și care practic nu mai poate fi repusă pe picioare.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!