В Молдове

Două vinării de stat din Moldova își unesc eforturile pentru a depăși criza perioadei pandemice

Vinăriile din Republica Moldova resimt o scădere a numărului de turiști cauzată de perioada pandemică. Reprezentanții acestei industrii care propulsează economia țării, consideră că turismul local necesită o atenție sporită din partea publicului și a consumatorilor de branduri de țară. Pentru a crea un circuit viniviticol prietenos, două întreprinderi de stat, Cricova și Mileștii Mici, vor organiza în decursul lunii curente un maraton – wine run, în care se pot înscrie cei care doresc să promoveze și să susțină turismul viniviticol.

Potrivit directorului general al Combinatului de Vinuri „Cricova” S.A., Denis Șova, perioada pandemică a afectat turismul, înregistrându-se o scădere de aproape 80% de vizitatori, comparativ cu anii precedenți, însă linia de producție a continuat să genereze profit.

„O realizare de care am putea să ne mândrim este că întreprinderea „Cricova” este un brand autentic de țară și aparține integral statului. Prin negocieri, a fost recuperat, în urmă cu zece ani, ceea ce deținea o altă întreprindere cu capital străin și astăzi „Cricova” este un model de succes pentru întreprinderile de stat, ce aduce anual un profit de 20 milioane lei și achită peste 50 milioane lei impozite anual. Anul acesta am înregistrat venituri importante și ne așteaptă cele mai bune luni ale anului: noiembrie și decembrie, perioada când se înregistrează aproape jumate din venitul anual din vânzări”, a declarat Denis Șova.

 

Directorul Combinatului „Cricova” a mai spus că, în acest timp de restricție, s-a lucrat foarte mult la linia de producție și la îmbunătățirea imaginii brandului peste hotarele țării, astfel vinul spumant Blanc de Noirs, Pinot Noir, a fost remarcate în concursurile internaționale din anul acesta cu medalia de aur.

Viorel Garaz, director general al Cramei „Mileștii Mici”, a menționat că cea mai importantă promovare a produsului întreprinderii o realizează este însuși consumatorul.

„Ne bucurăm că tineretul ne promovează intens pe rețelele de socializare, împărtășind impresiile și experiențele pe care le-au trăit în vinăriile noastre, ei sunt cartea noastră de vizită. Totodată, lucrăm la campanii de comunicare prin promovarea vinului în tandem cu poezia, arta. Am lansat recent o linie de producție „Riesling de Rhin”, Mileștii Mici, iar la partea de comunicare am utilizat un joc de cuvinte – „un(i)vers”, tipărind pe etichete strofe de poezie, altfel spus, îmbuteliind vinul în poezie și frumos,. O altă campanie de promovare este adresată către cei care doresc să contribuie la înverzirea planetei, și dacă sădești un pom, fă o poză și trimite-ne-o, iar noi te vom răsplăti cu premii” a subliniat Viorel Garaz.


Ambele combinate de vinuri colaborează și participă împreună la mai multe proiecte atât naționale, cât și internaționale. „Nu suntem atât de mari și puternici încât să putem face toate lucrurile de sine stătător. Participând la expoziții și concursuri internaționale, am poziționat Moldova ca țară pe piața globală de consum viticol, nefăcând o diferență între cele două vinării. Am reușit să fidelizăm și consumatorii de vinuri din China, turismul și vinurile se ajută reciproc, ceea ce consider că ne va aduce bunăstare, atât producătorilor de vinuri, cât și sectoarelor conexe (transport, tipografie, servicii hoteliere și multe altele). Pentru dezvoltarea turismului vitivinicol, trebuie să fim conștienți de faptul că în orice țară, acolo unde este o industrie vitivinicolă puternică, este și o piață locală pe măsură. Aici putem extrapola și pe partea de turism, pentru că noi avem foarte mulți vizitatori străini, și mai puțin locali. Avem mulți în Moldova printre cei care poate au văzut piramidele Egiptului și nu au vizitat niciodată vinăriile”, a spus directorul Cramei „Mileștii Mici”.

Pentru a fructifica rezultatele colaborării și în scopul dezvoltării unui traseu turistic între cele două destinații, Cricova și Mileștii Mici, pe parcursul lunii curente va fi organizat un maraton wine run, acțiune ce își propune să atragă cât mai mulți consumatori locali și vizitatori ai vinăriilor.

Sursa:ipn.md

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!