В Молдове

Energia verde prinde contur în rândul fermierilor moldoveni

energie, fermieri subventii - AgroExpert.md

În anul 2022, 25 de fermieri moldoveni au depus cereri pentru subvenţionarea investiţiilor în energia verde. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate după 30 octombrie, potrivit informațiilor AIPA.

Guvernul acoperă jumătate din investițiile antreprenorilor în sisteme de energie verde prin mai multe programe guvernamentale, inclusiv subvenții oferite de Agenția de Intervenție și Plăți Agricole (AIPA).

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea a remarcat că statul, prin AIPA, susține constant inițiativele în domeniul energiei verzi.

„Pentru noi, a investi în energie regenerabilă înseamnă reducerea costurilor de producție în agricultură. În acest sens, avem două măsuri de subvenție. Ambele acoperă 50 la sută din investiția făcută de fermier. Acesta este cel mai înalt nivel de subvenții care poate exista în orice stat al Uniunii Europene. Acest program de subvenții se bucură, de asemenea, de un mare sprijin din partea structurilor internaționale, fiind unul de mare succes”, a spus Bolea.

Potrivit regulamentului AIPA, subvențiile pentru energie regenerabilă sunt oferite pe principiul primul venit, primul servit. Cererile se depun la oficiile teritoriale AIPA în perioada 1 februarie – 30 octombrie. Aceste subvenții sunt post-investiție. Antreprenorii trebuie mai întâi să pună în funcțiune instalațiile. Ulterior, pentru investiții de peste 400 de mii de lei (circa 20 de mii de euro), cererile sunt verificate atât financiar, cât și la fața locului. Plata se face pe baza unui raport de control.

Pentru a sprijini reducerea consumului de energie și reducerea costurilor, anul trecut statul a subvenționat proiecte în valoare de peste 13 milioane de lei.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!