В Молдове

Este necesară o taxă unică pe tot lanțul valoric, mai redusă

Автор: Tatiana Cojocaru
tva redus - AGROEXPERT.MD

Asociațiile de profil din domeniul agroalimentar solicită aplicarea cotei reduse a TVA în mărime de 12% pe tot lanțul valoric de producere și procesare a cărnii, cărnii de pasăre și ouă, după prevederile incluse în Directiva UE 112/2006. În acest sens, câțiva reprezentanți ai asociațiilor, au avut o întrevedere cu doamna deputat Victoria Belous, fosta ministră a Finanțelor și în prezent, vicepreședintă a Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Potrivit producătorilor din sectorul agroalimentar, și consumatorii sunt afectați de constrângerile de ordin fiscal identificate în aplicarea cotei TVA asupra competitivității produselor cu valoare adăugată după cum sunt carne, carne de orice specie  și produse procesate din carne, ouă, brânzeturi maturate, conserve, produse de cofetărie și patiserie etc. Prin urmare, solicitarea către autorități este să fie revăzută cât mai urgent mărimea cotei pe tot lanțul valoric și să fie stabilită o taxă unică redusă.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) se aplică majorității produselor/bunurilor și serviciilor, fiind calificată drept impozit indirect, ceea ce înseamnă că, deși este plătită de către consumatori, este colectată și transferată autorităților fiscale de către întreprinderi. De exemplu, atunci când un consumator cumpără un kilogram de carne, în prețul plătit este inclus și TVA-ul, pe care producătorul îl transferă ulterior Guvernului. Fiind o taxă de consum, TVA este una dintre cele mai importante surse de venituri pentru bugetul statului.

Rata medie a TVA-ului în statele UE este de aproximativ 21%, însă Uniunea Europeană aplică cote reduse a TVA pentru toate produsele alimentare: ”alimentele destinate consumului uman și animal, animale vii, semințele, plantele și ingredientele utilizate în mod normal în prepararea alimentelor, produsele utilizate în mod normal pentru a completa sau înlocui alimentele”, această politică fiind explicată de obiectivele țărilor de a crește consumul, care devine mai competitiv datorită cotei reduse a TVA.

„Practica internațională de impozitare Directiva UE 112/2006 privind sistemul taxei pe valoarea adăugată oferă o altă abordare. Suntem la o etapă când discuțiile par a fi constructive, solicitarea noastră a fost apreciată de doamna deputat Belous, care acum are altă poziție privind propunerea noastră decât pe atunci când era în Guvern. Ca să fie implementată solicitarea noastră cât mai rapid, ar trebui să existe mijloace financiare pentru a suporta acele pierderi de minim 2-3 miliarde de lei la bugetul de stat prin micșorarea TVA-ului. Recuperarea respectivă va avea loc în 2-3 ani, iar noi și așa avem un deficit bugetar mare. Prin urmare, noi înțelegem tărăgănarea autorităților de a implementa o cotă unică redusă, însă vedem și partea cealaltă a măsurii respective. Consecințele vor fi în favoarea consumatorului nostru, menținerea sau diminuarea prețului la raft în condițiile inflației din import, majorarea consumului și volumului de producere, iar pierderea la buget va fi recuperată anume din volumul și fiscalizarea produselor alimentare accesibile la raft. Înțelegem că mai există și nemulțumirea celor care acum au o cotă de 8%, nu știu cât de bucuroși vor fi să achite și ei mai mult, de exemplu 12% sau chiar 14%. În plus, dacă impozitul indirect este micșorat, cetățenii chiar dacă vor achita pentru produse mai puțin, ei ca și consumatori nu vor percepe ca o măsură directă pentru ei, pe când dacă se măresc pensiile și salariile lor într-o proporție similară, percepția sumei oferite lor, va fi alta. Noi înțelegem aspectul respectiv, dar pe de altă parte, avem nevoie de susținere din partea statului pentru a ne putea continua activitatea, să majorăm  producția și să oferim locuri de muncă, acestea din urmă reprezentând priorități pentru orice agendă de politici publice”, a menționat Nicolae Timco, președintele Asociaţiei „Cunicultorii Moldovei", dar și directorul executiv al celei mai mari companii de creștere a iepurilor pentru carne.

Problema reformei TVA în agricultură este destul de veche, ba mai mult, solicitarea de a micșora TVA-ul în sectorul agricol are la bază argumente elaborate în baza unui studiu efectuat la solicitarea membrilor din mai multe asociații de profil.

Conceptul și impactul solicitării noastre este expus într-un studiu, noi am angajat o companie care a realizat respectivul studiu despre pierderile pe care le va avea statul dacă va fi stabilită o cotă de 12% -14% pe tot lanțul valoric. La prima vedere, statul într-adevăr va pierde inițial când va micșora acest impozit, dar ulterior va crește consumul național și încasările vor fi mult mai mari. Produsele autohtone vor fi mai ieftine, oamenii vor consuma mai mult local. Noi des avem întrebări de ce produsele autohtone sunt mai scumpe pentru că avem această diferență de 11-12% pe care agentul economic o achită. Un exemplu simplu, pentru cereale se percep 8 %, iar pentru producția finită achităm– 20%. În prezent, TVA-ul în statele europene este mai mic decât la noi, unde avem 20% și noi cerem conform Directivei UE 112/2006 privind sistemul taxei pe valoarea adăugată, să fie micșorată cota. Să nu mai avem acest dezechilibru financiar, să fie aceeași taxă ”de la furcă la furculiță”, de atâta timp vorbim despre această problemă care chiar poate fi soluționată. Din 2015, explicăm că pe lângă dezavantajul perceput de autorități, există și avantaje, care vor fi simțite în timp. Doamna Belous apreciază propunerea noastră, este destul de pozitivă. Înțelegem că este mai complicat de convins factorul de decizie, dar am avut o discuție foarte bună. Sperăm că vor urma și rezultatele pe care le așteptăm de un deceniu, diminuarea taxei TVA și stabilirea taxei unice pe tot lanțul valoric după cum este prevăzut în practicile UE”, a subliniat Eugen Voinițchi, Președintele Asociației Patronale a Avicultorilor din Moldova.                                                   

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!