Asociația Forța Fermierilor cere ca la alocarea compensațiilor costurilor de producere și la repartizarea motorinei fermierilor, afectați în anul 2022 de secetă, condiția prezentării certificatului de la FISC privind lipsa restanței față de stat să nu fie aplicată. Potrivit lor, autoritățile statale au comis o „greșeală serioasă” în raport cu agricultorii.
Membrii Asociației punctează că la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) au fost depuse 2.834 de dosare pentru restituirea deplină sau parțială a accizelor la motorină. Aceasta cifra este aproape cu 1.000 mai mică comparativ cu numărul dosarelor depuse anul trecut.
„Principala cauză a micșorării solicitărilor la rambursarea accizelor cu peste 25% ține de condiția drastică privind lipsa de datorii față de stat a fermierilor. Forța Fermierilor a anticipat problema respectivă și nu odată a insistat ca, în condițiile extrem de dificile ale anului agricol 2023, această cerință să fie exclusă pentru restituirea accizelor și plăți de compensații”, se arată într-un comunicat emis presei.
Membrii Asociației Forța Fermierilor mai reiterează că la moment mulți fermieri, afectați de multiple crize în ramura, nu sunt în stare să achite unele plăți la bugetul public național, iar aceasta nu ar trebui să-i lipsească de dreptul la restituirea accizei la combustibil, cumpărat cu mult timp în urmă.
„Prin astfel de limitare nejustificată a accesului agricultorilor la finanțe guvernul a contribuit la înrăutățirea continuă a situației în sectorul agrar. Menționăm că cei care au suferit din cauza acestei restricții sunt agricultorii micro și mici”, se arată în mesaj.
În acest context, Forța Fermierilor cere autorităților ca să nu fie aplicată condiția prezentării certificatului privind lipsa restanței față de stat.