Fermierii micro și mici afectați de secetă și consecințele crizelor din anul 2022, pot depune cererile de solicitare a ajutorului până pe 29 septembrie. Despre aceasta informează Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Astfel, conform Regulamentului cu privire la stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din anul 2022, aprobat prin HG nr. 602/2023 în scopul obținerii ajutorului, solicitantul trebuie să întrunească următoarele condiții de eligibilitate:
- să facă dovada însămânțării cu culturi cerealiere din prima grupă pentru recolta anului 2023;
- să dețină în proprietate, folosință sau să exercite posesiunea asupra terenului cu destinație agricolă;
- suprafața indivizibilă să nu fie mai mică de 0,5 hectare pentru toate culturile eligibile;
- să nu fie intentată față de acesta procedura falimentului, procedura simplificată a falimentului sau procedura de dizolvare sau lichidare;
- să nu fie în inclus în Lista de interdicție a subiecților subvenționării;
- să dispună de un cont banca în monedă națională (lei).
Totodată, conform Regulamentului privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern, destinat suportului agricultorilor afectați de seceta din anul 2022, aprobat prin HG nr. 603/2023, în scopul obținerii ajutorului, solicitantul trebuie să întrunească următoarele condiții de eligibilitate:
- deține în proprietate, folosință sau exercită posesiunea asupra suprafețelor de teren însămânțate cu culturi de fitotehnie pentru recolta anului 2022;
- a suferit prejudiciu ca urmare a secetei înregistrate în anul 2022 la culturile de fitotehnie.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!