Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind modul de alocare a mijloacelor financiare pentru fermierii afectați de seceta și arșița puternică din anul 2025 la culturile de porumb și floarea-soarelui. În acest scop, din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural vor fi alocate 50 de milioane de lei.
„Acesta este un sprijin direct fermierilor care au suferit pierderi majore. Dincolo de cifre, acest proiect este despre oameni. În ultimii ani, tot mai mulți tineri și familii au revenit acasă și au investit în agricultură. Din păcate, mulți au început această activitate în ani agricoli extrem de dificili. Acest sprijin este un mesaj clar că statul nu-i lasă singuri în fața crizelor climatice și că munca lor, curajul lor contează”, a menționat Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.
De compensații vor putea beneficia fermierii care au înregistrat pierderi la culturile de porumb și/sau floarea-soarelui, cu un grad de afectare de cel puțin 50%, confirmat prin acte de constatare. Sprijinul financiar va fi acordat sub formă de plată directă per hectar, prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
Cererile pentru acordarea ajutorului financiar vor fi depuse la subdiviziunile teritoriale ale AIPA, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Regulamentului, la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până la 23 octombrie 2025 au fost înregistrate 792 de acte de constatare, pentru o suprafață totală afectată de peste 56 de mii de hectare.