Începând cu data de 1 februarie 2024, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) va demara o campanie de informare, sub sloganul „Agricultura și mediul rural – oportunități de subvenționare”. Astfel, fermierii din 35 de raioane vor fi informați despre procedurile de recepționare și administrare a cererilor de subvenționare pentru anul 2024.
Campania are drept scop informarea potențialilor beneficiari de subvenții privind oportunitățile de finanțare prin prisma Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) pentru anul 2024 și absorbția corectă a fondurilor nerambursabile acordate.
„Aceasta vine în sprijinul publicului-țintă, asigurând cunoașterea măsurilor de finanțare, și a condițiilor, documentelor necesare și etapelor de accesare a FNDAMR, precum și a drepturilor și obligațiilor ce revin beneficiarilor de subvenții”, precizează reprezentanții AIPA.
Participanți al campaniei de informare pot fi fermierii, autorități publice locale, Asociații de Profil și membrii acestora, reprezentanți ai diasporei, potențiali beneficiari ai plăților directe în sectorul zootehnic, precum și organizații din domeniul cercetării și inovări și instituții de învățământ cu profil agroindustrial. Despre aceasta informează Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
„Îndemnăm toate părțile interesate de a participa în cadrul sesiunii de informare sus menționate, în vederea accesării subvențiilor pentru anul 2024, contribuind astfel la modernizarea agriculturii și dezvoltarea zonelor rurale din țara noastră”, a menționat instituția.