Producătorii locali de pomușoare și produse apicole se vor întruni pe 29-30 iulie la prima ediție din acest an a Festivalului Pomușoarelor și al Mierii de Albine. Evenimentul este organizat de AO „Pomușoarele Moldovei” și AO „Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova”, în parteneriat cu Pretura sectorului Ciocana și cu susținerea Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova.
Organizatorii evenimentului se concentrează pe susținerea producătorilor autohtoni, în special pe cei mici și mijlocii, care își axează activitatea pe piața internă. Astfel, festivalul își propune să fie o platformă de promovare a produselor locale și să încurajeze consumul de pomușoare proaspete și procesate și cu accent pe o gamă largă de miere de albine și produse derivate.
„Ne-am propus să organizăm un eveniment cu amprentă națională, în care să celebrăm și să susținem producătorii autohtoni, dar să aducem și momente de bucurie pentru public. Vrem să creăm o atmosferă unică, cu muzică și cântec, dar și cu gesturi de binefacere. Scopul nostru este să îmbinăm tradiția acestui festival cu experiența acumulată în anii trecuți, pentru a-l face mereu mai bun cu fiecare ediție”, a declarat Aneta Ganenco, președinta Asociației Pomușoarele Moldovei.
Pe lângă ofertele bogate de produse locale, festivalul se va concentra și pe acțiuni caritabile, strângând resurse bănești pentru a veni în ajutorul familiilor cu nevoi speciale și al persoanelor aflate în situații dificile. Astfel, momentele de bucurie se vor îmbina armonios cu acțiunile de solidaritate și sprijin.
Totodată, evenimentul va oferi activități distractive și educaționale, aducând în prim plan valoarea produselor agricole locale și importanța acestora pentru sănătate și economie.
Festivalul se va desfășura pe adresa: bulevardul Mircea cel Bătrân, intersecția cu strada Petru Zadnipru.
Pentru a vă înregistra ca participant la Festivalul Pomușoarelor și al Mierii de Albine, contactați: 069101994, pomusoarele.moldovei@gmail.com.
AGROEXPERT este partener media al evenimentului.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!