В Молдове

Festivalul Strugurelui: Producătorii locali și-au prezentat recolta

Автор: AgroExpert
Festivalul Strugurelui - agroexpert.md

La Cimișlia a avut loc tradiționalul Festival al Strugurelui. Producătorii locali și-au prezentat recolta și au concurat pentru titlul de „Cel mai mare strugure”, iar vizitatorii au rămas mulțumiți de eveniment, scrie radiomoldova.

„Un eveniment destul de interesant, destul de frumos, un eveniment care ne pune pe masă toate bogățiile, produsele din Republica Moldova, deci, ce e tradițional pentru noi, e vița de vie și de aici e un motiv, un model de promovare a tradițiilor noastre moldovenești”.

„Foarte frumoasă sărbătoare: fructele, strugurii, vinul și cărnița la foc. Organizat foarte bine, foarte frumos și folclor, și dans”.

„Am văzut soiuri noi de struguri, lume bună, nu era înainte așa ceva, acum lumea se bucură de viață”, au spus vizitatorii.

Producătorii de struguri sunt, la fel, entuziasmați de acest festival și spun că evenimentul este binevenit pentru dezvoltarea viticulturii moldovenești.

„Mi-am pus ca scop să fiu prezent astăzi, să mă bucur și eu, să mă întîlnesc cu colegii, care se ocupă la fel cu strugurii de masă, să facem un schimb de păreri, experiență și reieșind din ce a fost anul acesta să ne facem niște planuri pentru anul viitor, reieșind din greutățile care le-am avut anul acesta. Una din descoperirile anului este strugurele aperen, deci este foarte mășcat”, a menționat producătorul de struguri din Ștefan Vodă, Vitalie Văcaru.

„Este prezentată o cantitate mare de struguri de masă și în viitor credem trebuie să mărim producția acestora, pentru că este foarte bun la export, vom face astfel mai multe locuri de muncă”, a declarat producătorul de struguri din Comrat, Serghei Ibrișîm.

Printre invitați a fost prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, care au felicitat producătorii cu succesele din acest an.

„Anul curent este o noutate foarte bună pentru producătorii strugurilor de masă din Republica Moldova, noi avem și un ambasador care promovează țara noastră, pe lîngă vin, struguri, prune, nuci, miere de albini vor fi și struguri de masă. În plan internațional, Republica Moldova la ONU a declarat că avem o țară, un produs și vor fi promovați în plan internațional strugurii de masă”, a precizat Vladimir Bolea.

Festivalul Strugurelui, organizat anul la Cimișlia, a ajuns la a noua ediție.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!