Un focar de pestă porcină africană a fost depistat într-o fermă comercială din raionul Sîngerei. Despre aceasta anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
„La data de 22 iulie, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului PPA, în probele recoltate de la porcii domestici”, precizează funcționarii instituției.
Comisia pentru Situații Excepționale din regiune a aprobat un plan de măsuri complexe pentru combaterea focarului, fiind în desfășurare acțiunile de eradicare, cu implicarea tuturor structurilor raionale și a specialiștilor din cadrul subdiviziunii teritoriale ANSA.
În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km și zona de supraveghere 10 km), fiind limitată mișcarea porcilor din fermele comerciale din zonă, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.
ANSA solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.
De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA.
„Solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă”, susține ANSA.
În cazul morții și nimicirii porcilor din cauza PPA, conform Legii 221/2007 privind activitatea sanitară veterinară, proprietarilor de animale sacrificate, ucise sau altfel afectate în urma lichidării focarelor de boli transmisibile li se acordă despăgubiri. Animalele trebuie să fie identificate și înregistrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 231/2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) acordă persoanelor, care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat. În ultimii cinci ani, au fost acordate două recompense în raionul Briceni, în cursul anului 2022. Despre aceasta au precizat reprezentanții instituției într-un răspuns oferit pentru AGROEXPERT.
Citește și: Împotriva pestei porcine: ANSA oferă 50 de euro pentru un cadavru de mistreț notificat
Precizăm că, pe parcursul anului 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 13 focare de PPA, dintre care 7 la porcii domestici și 6 la porcii mistreți. Au fost nimiciți din cauza bolii 970 porci domestici și 6 mistreți.