Asociația Forța Fermierilor solicită ca Guvernul să identifice mijloace financiare pentru fermierii micro, mici și mijlocii din toată țara ca plăți directe per hectar de porumb și floare soarelui, cultivate în anul 2023.
„Se cunoaște că recent în mai multe state UE, autoritățile au aplicat măsuri de sprijin adițional pentru producătorii agricoli ca reacția la proteste masive ale acestora. Suntem convinși că ținând cont de experiența în optimizarea repartizării compensațiilor și posibilitatea excluderii agroholdingurilor din procesul subvenționării, cu 400 de milioane de lei este posibil de salvat de faliment mii de agricultori din localitățile rurale”, se arată în declarația emisă de Forța Fermierilor.
Reprezentanții Asociației au menționat că în noiembrie 2023 au propus revendicarea alocării compensațiilor fermierilor micro, mici și mijlocii, afectați doi ani de multiple crize cu efect negativ cumulativ, în forma de plăți directe la hectar de floare soarelui și porumb, cultivate în anul 2023.
„Atunci chiar am ajuns la protestele agricultorilor. În cadrul negocierilor am propus ca banii să fie achitate parțial din Fondul de intervenție al Guvernului. Însă, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare categoric a refuzat acordarea sprijinului financiar. După trei luni, Guvernul a dispus alocare a 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție pentru plata compensațiilor doar agricultorilor, care au acte de secetă și unor fermieri din raionul Edineț, care au suferit în urma intemperiilor din iulie 2023”, precizează fermierii.
Asociația se arată nemulțumită că problema compensațiilor nu a fost discutată în toată perioada de după proteste. Aceasta menționează că este bine că Guvernul vine cu ajutor măcar pentru unii producători agricoli, însă, majoritatea fermierilor micro, mici și mijlocii au fost afectați și distruși în perioada 2022-2023 prin prăbușirea prețurilor la materia primă și prin majorările exorbitante a costurilor de producere și recoltă slabă.
Te-ar putea interesa și: Fermierii din Cahul cer acțiuni urgente: „Ne aflăm în pragul falimentului”
„Așa zisă comisia ministerială pentru agricultorii, care se află în incapacitate de plată, foarte puțin a ajutat producătorilor agricoli în procesul de reeșalonare a datoriilor și mulți agricultori s-au descurcat cum au putut, deseori achitând ultimii bani. Motorină română așa și nu a ajuns la agricultori. Drept urmare, acești fermieri au rămas extrem de decapitalizați, fără resursele minimale pentru lucrări de primăvară, iar acum nu intră în categoria celor, care vor primi compensații. Ce să facă ei?”, mai susține Forța Fermierilor.
Amintim că, producătorii agricoli a căror recoltă de porumb a fost afectată de secetă în proporție de 60% și mai mult în vara anului 2023 vor beneficia de sprijin financiar, în vederea compensării parțiale a prejudiciilor. Guvernul va aloca 50 de milioane de lei agricultorilor afectați de unele calamități naturale, înregistrate în anul 2023. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE).
Citește și: CSE a aprobat alocarea a 50 de milioane de lei pentru fermieri
Cererea de acordare a sprijinului financiar se va depune de către solicitant sau reprezentantul legal al acestuia la subdiviziunile AIPA din raza teritorială în care își desfășoară activitatea solicitantul de ajutor financiar. Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, au precizat pentru AGROEXPERT detalii despre perioada de depunere a cererilor.
Află și: Ajutor după intemperii: Când vor putea agricultorii să depună cereri