В Молдове

Forța Fermierilor se pregătește pentru protestul din 7 iunie

Автор: AgroExpert
protest Forța fermierilor - agroexpert.md

Reprezentanții Asociației Forța Fermierilor au participat la un protest la Bruxelles, alături de producători agricoli din Polonia, România, Slovacia și Ungaria. Agricultorii sunt nemulțumiți de situația creată cu prăbușirea prețurilor la materia prima în urma presiunii producției ieftine din Ucraina. Totodată, în lipsa unor măsuri luate de Guvern, membrii Asociației susțin că se pregătesc pentru protestul din 7 iunie.

„Agricultorii din țara noastră nu dispun de subvenții europene și în acest context impactul diminuării vertiginoase a prețurilor la cereale și oleaginoase este mult mai dureros pentru ramura, care a fost afectată anul trecut și de seceta și de scumpiri exorbitante necompensate la resurse necesare producerii agricole”, se arată în comunicatul Asociației.

Totodată, reprezentanții Forței Fermierilor au remarcat că riscul invaziei materiei prime agricole din țara vecină rămâne unu sporit, în condițiile în care Guvernul Republicii Moldova nu a restricționat importurile unor produse agricole din Ucraina.

„Agricultorii din Moldova au solicitat sprijinul Uniunii Europene prin alocarea unor fonduri speciale, din care pot fi acordate compensațiile producătorilor agricoli moldoveni măcar pentru suprafețele de prima grupă (grău, orz, rapiță ect). Altfel falimentul pentru majoritatea producătorilor micro, mici și mijlocii este iminent, ceea ar influența extrem de negativ dezvoltarea social-economică a zonelor rurale și ar accelera exodul. Mulți agricultori sunt tineri, care au revenit din Diaspora, au investit banii câștigați din greu în sectorul agrar și ar fi o mare tragedie pentru țara să-i pierdem pe ei definitiv”, mai susțin fermierii.

Reprezentanții Asociației afirmă că vor continua acțiunile comune cu fermierii europeni din Europa de Est. Totodată, se pregătesc pentru un protest masic în toată țara.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 
 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!