Zeci de producători de legume din raioanele Anenii - Noi, Ialoveni, Criuleni, Strășeni și Dubăsari susțin crearea primei asociații de profil în sectorul legumicol din Republica Moldova - Asociația Națională a Legumicultorilor. Astfel, s-au adunat la cea de-a X-a adunare regională pentru a afla mai multe detalii despre formarea acestei entități care le va reprezenta interesele atât la nivel local, regional, național, cât și internațional.
Crearea Asociației Naționale a Legumicultorilor ar stimula producătorii să coopereze pentru a deveni mai competitivi. Despre aceasta a precizat managerul de proiecte al Federației Agricultorilor din Republica Moldova (FARM), Vasile Pojoga.
„Legumicultura este un sector cheie al Republicii Moldova. Crearea asociației va avea un impact semnificativ, pentru că acum nu există o entitate care să apere interesele acestui sectorului. De aceea, Asociația Legumicultorilor va avea misiunea de a reprezenta producătorii în fața instituțiilor publice, internaționale, dar și să creeze oportunități de dezvoltare a sectorului. Ne-am spus că trebuie de făcut o asociație de jos în sus, de la legumicultorii din toată țara, să vedem dacă ei într-adevăr asta își doresc. Asociația va stimula cooperarea între agricultori, pentru a deveni mai competitivi, optimizând costurile, furnizând produse omogene și sporind calitatea produselor”, susține Vasile Pojoga.
Agricultorii prezenți la adunare au exprimat susținerea pentru această inițiativă, considerând că asociația va fi benefică pentru dezvoltarea acestei ramuri a agriculturii, deschizând noi căi în domeniu.
„Legumicultorii vor fi motivați să producă și să exploreze ramura dată. Cred că este foarte bine venită și va fi oportună pentru toți această organizație. Fără cooperative și asociații este imposibil să te ridici, căci legumicultura este o știință, exact ca un lanț care se termină la cuvântul business. Menționez că lanțul mai are și celule unde sunt problemele din ramură”, a afirmat agricultoarea din Ialoveni, Ludmila Istrate.
De 11 ani, Serghei Ganceruc, din Anenii Noi se ocupă cu legumicultura și a observat că tot mai puțini oameni doresc să se inițieze în acest domeniu. De-a lungul timpului s-a confruntat cu mai multe situații și consideră că asocierea poate oferi o voce legumicultorilor și le-ar rezolva problemele mai ușor.
„Asociația este necesară, în contextul în care legumicultura e una dintre cele mai complicate ramuri. Dacă un agricultor cu multe probleme se va adresa la stat el nu va fi auzit, dar venind dintr-o asociație și reprezentând 100 sau 1000 de legumicultori cred că este altă situație. De 11 ani cultiv legume în teren protejat cum ar fi castraveți, tomate, varză extratimpurie. De asemenea, în câmp deschis cultiv conopidă, ceapă și am observat că tot mai puțini tineri se încadrează în legumicultură”, specifică acesta.
Totodată, o altă producătoare și-a exprimat sprijinul pentru inițiativa de formare a Asociației Naționale a Legumicultorilor.
„Susțin aceast proiect. Noi activăm deja de 20 de ani în legumicultură, iar accent punem pe creșterea materialului săditor legumicol. Adică creștem răsad de orice gen de legume, începând de la roșii, castraveți, până la varză și ardei. S-ar putea ca și producătorii de material săditor legumicol să se asocieze tot într-o asociație care să se alipească la cea de producătorii de legume”, menționează Liuba Moisei, din Criuleni.
Inițiativa de creare a asociației de legumicultori este susținută și de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Consultanta principală a Direcției Politici în Sectorul Vegetal, Sanda Melenciuc, a subliniat că asocierea va juca un rol crucial în dezvoltarea horticulturii din Republica Moldova.
„În contextul creării Oficiului horticol, această asociație își are rolul și locul ei în dezvoltarea horticulturii din Republica Moldova. Interesul Ministerului este în crearea unei asociații viabile, care ar facilita dezvoltarea atât a sectorului legumicol, cât și cea economică a tuturor fermierilor. La moment se elaborează politici, însă atunci când nu ai o persoană implicată în acțiunile acestei ramuri este complicat de a găsi cheia spre a avea succes”, a declarat Sanda Melenciuc.
Precizăm că, în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024, Federația Agricultorilor din Republica Moldova (FARM) a organizat mai multe adunări regionale cu specialiști din domeniul economic, agricol și juridic.
Federația Agricultorilor din Moldova, FARM în parteneriat cu Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova a lansat inițiativa de creare a primei asociații de profil în acest sector - Asociația Națională a Legumicultorilor din Republica Moldova (ANLRM).