В мире

Franța ar putea produce mai puțin vin din cauza caniculei și secetei

Автор: Chantali Bulgac
Franța ar putea produce mai puțin vin din cauza caniculei și secetei - agroexpert.md

Seceta și valul de căldură afectează sectorul viticol din regiunile Champagne, Bordeaux și Burgundia. Producătorii se așteaptă la o recoltă mai mică de struguri în acest an. Temperaturile ridicate au accelerat coacerea strugurilor, iar acest lucru ar putea duce la una dintre cele mai timpurii campanii de recoltare înregistrate vreodată.

Temperaturile ridicate din luna iunie au fost urmate de o perioadă de vreme caldă și uscată, care a încetinit dezvoltarea strugurilor și a afectat în special vițele-de-vie tinere, transmite Reuters. Potrivit meteorologilor, nu sunt prognozate precipitații semnificative în principalele regiuni viticole până cel puțin pe 14 iulie, ceea ce va prelungi perioada de secetă la peste trei săptămâni în multe zone.

„Putem vedea cum potențialul se topește sub soare”, a declarat Laurent Delaunay, președintele grupului din industria vinului din Burgundia (BIVB).

Potrivit acestuia, viticultorii sunt îngrijorați în special de lipsa apei.

În regiunea Champagne, producătorii estimează că recoltarea va începe în jurul datei de 15 august, cu aproximativ o lună mai devreme decât era obișnuit în urmă cu câteva decenii, ceea ce ar reprezenta cea mai timpurie campanie de recoltare înregistrată vreodată în această regiune.

„Am avut norocul să avem o iarnă foarte ploioasă, astfel încât solul nu era prea uscat la început. Dar acum vedem că strugurii nu mai cresc în dimensiune”, a explicat Maxime Toubart, președintele sindicatului viticultorilor din Champagne.

Acesta a precizat că estimările ar putea fi revizuite dacă în următoarele două săptămâni vor cădea ploi abundente, însă fără furtuni.

În prezent, viticultorii din Champagne estimează că producția de struguri va fi cu aproximativ 10% mai mică decât anul trecut. Totuși, producția de vin ar putea scădea într-o măsură mai redusă, deoarece producătorii dispun de rezerve care pot compensa o parte din pierderi.

În Bordeaux și Burgundia, unde temperaturile au fost și mai ridicate, producătorii consideră că este prea devreme pentru a estima cu exactitate volumul producției, însă avertizează că reducerea recoltei va fi semnificativă. În Bordeaux, primii struguri pentru vinurile spumante Crémant sunt așteptați în prima săptămână din august, iar în Burgundia culesul ar urma să înceapă în jurul datei de 20 august.

Specialiștii spun că temperaturile ridicate și seceta nu vor afecta semnificativ calitatea vinului, dar pot crește concentrația de zahăr din struguri și influența aroma și conținutul de alcool al vinurilor.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!