В Молдове

GAL-urile din Moldova vor fi legalizate

Deputații au votat în cea de-a doua lectură proiectul de lege cu privire la grupurile de acțiune locală. Documentul include aspecte privind constituirea, activitatea, reorganizarea și lichidarea grupurilor de acțiune locală (GAL).

Grupurile de acțiune locală sunt parteneriate intersectoriale formate din reprezentanți ai sectorului public, antreprenorial și civic. Potrivit informațiilor, actualmente, Grupurile de Acțiune Locală nu sunt înregistrate în calitate de persoane juridice din lipsa reglementării formei speciale de organizare în cadrul legal al Republicii Moldova, iar proiectul de lege votat și în a doua lectură, vine drept o soluție pentru înregistrarea și reglementarea activității GAL.

Documentul a fost elaborat de Guvern în urma modificărilor produse prin Legea cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Acestea se referă la crearea Programului de stat „LEADER”, finanțat din surse publice cu o valoare de până la 5 % din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Astfel, prin implementarea Programului „LEADER” și finanțarea GAL din surse publice se urmărește scopul de îmbunătățire și ajustare a politicilor statului în domeniul dezvoltării mediului rural și al agriculturii la necesitățile locale, pentru garantarea unei dezvoltări eficiente și durabile a zonelor rurale.

Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: stiri.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!