Репортажи

Galina Lefter: ”Legumele noastre sunt naturale, nu obișnuim să stropim cu nimic”

Galina Lefter  din satul Sărata Nouă, raionul Leova împreună cu soțul și copiii cresc de câțiva ani legume în cele două sere a câte 10 ari și pe o suprafață în câmp deschis, închiriată. Totodată antreprenoarea a devenit celebră datorită faptului că vinde nu numai legume proaspete, dar și marinate, foarte apreciate de consumatori, în special dulceața de ardei iute și de gogonele.

Familia Lefter a locuit o perioadă în România, de unde au și adus semințele de legume pe care le cresc de câțiva ani la sudul Moldovei.

”Noi am locuit vreo 18 ani în România, soțul este român, așa că de fapt semințele sunt toate de acolo, am avut o relație mai specială cu reprezentanții companiei Syngenta, care ne-au propus câteva soiuri experimentale de castraveți și roșii. Am preferat soiuri de primăvară, care se coc repede, bunăoară roșiile noastre care nici numele soiului nu îl cunosc, se coc repede. Al doilea an creștem acest soi, iar la toamnă ne-au promis că ne mai oferă un soi nou. În sezonul acesta am avut ceva pagube din cauza vremii nefavorabile, a plouat și soare nu prea a fost, chiar dacă în sere, legumele oricum au nevoie de căldura soarelui. Am pierdut primele două răsaduri, pentru că au început a mucegăi, dar noi nu stropim cu nimic ca să fie legumele naturale și așa am fost nevoiți să le smulgem de două ori în acest an. Abia acum de pe al treilea răsad am început a culege roada, care va fi una destul de bună. La castraveți cam slăbuț, dar la roșii este mai bine, însă nu ne plângem, este bine cât este. Am început a culege roșiile, castraveții, dar și porumbul zaharat, însă avem de toate câte un pic” ne-a explicat Galina Lefter.

Am aflat că de câțiva ani, multe legume sunt vândute de familia Lefter nu numai în stare proaspătă, ci și marinată.

”A devenit o obișnuință pentru noi ca legumele pe care nu le vindem să le marinez și să le punem în beci. Apoi le vindem treptat, uneori mai repede decât credem se epuizează stocul de borcane. Oamenii deja cunosc că avem bunătăți marinate și le solicită. Vindem după comenzile primite la telefon sau online, iar unii cumpărători vin de acasă, de la poartă și cumpără tot ce vindem noi. E greu când facem livrări la Chișinău, deoarece uneori cei care fac comenzile nu sunt responsabili, uneori uită că le vine comanda și nu răspund la telefon, dar e un risc pe care orice comerciant și-l asumă” a spus Galina Lefter.

Și la final am lăsat partea cea dulce a istoriei despre familia Lefter, cea despre dulceața de ardei iute și alte bunătăți.

”Cu vreo 4 ani în urmă vindeam la piață ardei iute și în acel an am rămas cu marfa nevândută. Întâmplarea a fost că soțul plecase în România și intrase în vizită la o familie care ținea post și l-a servit cu astfel de dulceață dulce-iute, iar soțul venind acasă mi-a povestit și eu imediat am telefonat, am aflat cum se face și din toată cantitatea de ardei iute am preparat astfel de dulceață. De atunci nu trece un an să nu pregătim dulceață de ardei iute, pe care o caută mereu consumatorii. Apoi am început să fac ardei iuți marinați în vin, o rețetă proprie, iarăși foarte apreciați, mai întâi de familie, apoi și de cumpărători, cea mai bună publicitate. Important soiul de ardeii să fie mai cărnoși, așa ies foarte gustoși. Și din gogonele, roșii verzi fac dulceață, tot gustoase iese și lumea este curioasă până află gustul, ulterior caută să mai cumpere ” ne-a povestit producătoarea de legume gustoase din Sărata Nouă.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!