Comisia Europeană a anunțat că va reînnoi autorizarea glifosatului în Uniunea Europeană pentru 10 ani, în urma unui vot al statelor membre care a deschis calea pentru această decizie în privința erbicidului controversat. Comisia și-a motivat decizia în baza unui raport al unei agenţii europene de reglementare care apreciază că nivelul de risc nu justifică interzicerea glifosatului.
Autorizația de folosire a acestui erbicid urma să expire pe 15 decembrie, după ce a fost înnoită în 2017 pentru 5 ani, apoi prelungită cu un an.
„În conformitate cu legislaţia UE şi în absenţa majorităţii cerute într-un sens ori în celălalt, Comisia este obligată să adopte o decizie înainte de 15 decembrie 2023, data de expirare a perioadei de aprobare actuală. Comisia, în colaborare cu statele membre ale UE, va proceda acum la reînnoirea aprobării glifosatului pentru o perioadă de 10 ani, sub rezerva anumitor noi condiţii şi restricţii”, a explicat executivul UE într-un comunicat.
Propunerea de a reînnoi autorizația a venit după ce raportul Autorităţii Europene de Securitate a Alimentelor (EFSA) aprecia că nivelul de risc nu justifica interzicerea acestui ierbicid controversat.
Totuși, glifosatul, substanţa activă a mai multor erbicide - printre care Roundup, produs de Monsanto şi utilizat pe scară largă în lume -, a fost clasat în 2015 drept „cancerogen probabil” de către Centrul internaţional de cercetări asupra cancerului, al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
La rândul ei, EFSA a indicat în iulie că nu a identificat un „domeniu de preocupare critică” la oameni, animale şi mediu susceptibil să împiedice autorizarea erbicidului, recunoscând însă o lipsă de date.
Primul vot legat de folosirea erbicidului a avut loc în octombrie, iar joi, 16 noiembrie a avut loc al doilea vot, însă nu a fost atinsă majoritatea calificată necesară - de 15 state din 27, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE - pentru validarea sau respingerea propunerii Comisiei.
Şapte state - printre care Franţa, Germania şi Italia - s-au abţinut, 17 au votat pentru şi trei împotrivă (printre care Luxemburg), potrivit unor surse diplomatice.
Ministrul francez al agriculturii, Marc Fesneau, subliniat că o interdicţie totală a erbicidului „nu este posibilă” în prezent din cauza lipsei de alternativă pentru fermieri.
Pe de altă parte, ONG-urile Foodwatch şi Générations futures, au acuzat că „această poziţie este o trădare, nesurprinzătoare, a promisiunii făcute de preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) în 2017”, scrie Agerpres.
ONG-urile consideră că reînnoirea autorizaţiei „contravine din nou principiului precauţiei în timp ce probele despre periculozitatea glifosatului pentru om şi mediu continuă să se acumuleze”.
Chiar dacă substanţa activă este aprobată la nivelul UE, fiecare stat rămâne responsabil să autorizeze produsele ce conţin glifosat, şi ar putea, aşadar, să adopte restricţii în funcţie de specificităţile locale şi de efectele potenţiale asupra mediului, în cadrul criteriilor fixate de Bruxelles.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!