В Молдове

Grosu: Prețul la gaze în Moldova va fi clar în curând. Tariful va crește

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că la întoarcerea delegației Republicii Moldova de la Sankt Petersburg vom avea o claritate în privința prețului de achiziție a gazelor naturale.

Șeful Legislativului spune că imediat ce va fi anunțată cifra de achiziție, va fi luată decizia care vor fi categoriile de cetățeni ale căror facturi vor fi compensate de către stat. Grosu se arată convins că va exista o finalitate favorabilă a negocierilor cu Gazprom, întrucât Republica Moldova este un consumator de „bună-credință”, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Președintele Parlamentului spune că decizia de a cumpăra gaze naturale din surse alternative a fost una impusă de scăderea presiunii din rețeaua de gaze. 

Miza acestei decizii n-a fost de a fortifica poziția Republicii Moldova în negocierile cu Gazprom, ci de a crește presiunea în conducte, spune Grosu.

„Sunt cantități foarte mici pe care le achiziționăm pentru a menține presiunea în sistem. Facem aceste achiziții de voie și de nevoie, dar în paralel au loc discuțiile cu Gazprom. Noi suntem un consumator de bună-credință. Dacă s-au acumulat datorii, noi o să le plătim, mă refer la cele care, în opinia Gazpromului, s-au acumulat pe malul drept. Dar vrem întâi să mergem cu un audit și să vedem de unde s-au format aceste datorii”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Președintele Parlamentului spune că, deocamdată, nu poate fi anunțat prețul gazului pe care-l cumpărăm de pe piața internațională, invocând secretul comercial. 

Oficialul recunoaște că tarifele la gazele naturale pentru consumatorii casnici vor crește, însă valoarea majorării va fi cunoscută cu aproximație în momentul anunțării prețului de achiziție de la Gazprom.

„Maximum ce putem spune este că prețul este unul apropiat de prețul de piață, dar când va fi suspendată situația excepțională, vom reveni la acest subiect și vom spune cât ne-a costat. Este clar că tarifele vor crește, n-au cum să nu crească, în toată Europa au crescut. Evident, statul trebuie să intervină și să ajute oamenii. Imediat cum vom avea prețul de achiziție, negociat și stabilit, vom putea calcula pentru cine și cu cât vom compensa facturile. Dar avem nevoie de cifra de achiziție. Mâine, poimâine vom avea o claritate”, a mai spus Grosu.

Starea de urgență în domeniul energetic a fost instituită pentru o perioadă de 30 de zile, pentru a simplifica procedura de achiziție a gazelor naturale de pe piața internațională. 

De asemenea, Comisia pentru Situații Excepționale a acordat, din bugetul de stat, suma de 1,7 miliarde de lei companiei Energocom pentru achizițiile zilnice de gaze naturale.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!