Guvernul Japoniei va oferi Republicii Moldova un grant nerambursabil, în valoare de aproximativ 19 milioane de dolari, pentru implementarea proiectului de îmbunătățire a echipamentelor de prevenire a incendiilor la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).Proiectul de hotărâre cu privire la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, a fost votat astăzi, 30 iunie de către Guvern.
Potrivit ministrului interimar de Interne, Pavel Voicu, vor fi procurate 10 autoscări cu diferită capacitate, 9 autospeciale de intervenție la incendii, echipamente de descarcerare. Urmează și o instruire specializată a pompierilor și salvatorilor.
Implementarea tratatului nu va implica din partea Republicii Moldova costuri suplimentare și nici angajamente financiare.
Potrivit premierului interimar, Aureliu Ciocoi, a existat urgența votării respectivului proiect de hotărâre luând în considerare că zilele acestea în Chișinău se află o delegație din Japonia care gestionează proiectele de asistență oferite de Guvernul japonez. Hotărârea de Guvern va permite Ministerului Afacerilor Interne să acceseze un nou grant voluminos pentru Republica Moldova.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!