В Молдове

IMM-urile, verificate neplanificat și abuziv

Автор: AgroExpert
afaceri IMM suport - AgroExpert.md

Controalele abuzive, neplanificate, în proporție de 90% se fac asupra IMM-urilor, susține directoarea executivă a Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIMM), Liliana Busuioc la TelegramTalks.

Busuioc spune că în prezent se atestă o lipsă a resursei umane în servicii și producere, dar și scăderea vânzărilor, creșterea mare a costurilor de producție.

„Controalele abuzive, neplanificate, în proporție de 90% se fac asupra IMM-urilor. Chiar și acum constatăm multe controale inopinate, unde nu există caracter consultativ. Nu sunt controale pe evaziune fiscală, dar pentru a depista greșelile tehnice și aplicarea unei amenzi, pentru a aduna bani la buget. Cel mai des controalele sunt efectuate la întreprinderile care activează legal”, a precizat Busuioc.

Potrivit ei, foarte mulți membri se plâng pe concurența neloială din partea celor care nu plătesc taxe.

Amenzile aplicate nu sunt echitabile -  aceeași scară a amenzilor se aplică și unei întreprinderi micro, dar și unei firme mari. (...) Deși controlul trebuie să fie consultativ în primii 3 ani de activitate, noi avem cazuri când firmele au fost amendate în acești 3 ani.

Potrivit datelor Ministerului Economiei a susținut în anul 2022, prin intermediul programelor de suport antreprenorial din gestiunea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, 1375 de companii din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, alocând în acest sens circa 720 milioane lei sub formă de granturi, garanții financiare, subvenții pentru participare la expoziții și infrastructură de suport.

În anul 2022, 1375 de întreprinderi au fost susținute prin diferite forme de suport. Dintre acestea 541 de companii au accesat finanțare nerambursabilă în valoare totală de circa 162 milioane lei, care au menținut sau creat circa 3300 locuri de muncă. Pentru 469 de afaceri au fost oferite garanții financiare în valoare de 554 milioane lei, care au susținut credite de circa 1 miliard lei. În același timp, pentru alte 86 de afaceri au fost rambursate parțial cheltuielile pentru participarea la expoziții, iar 279 de companii au beneficiat de infrastructura de suport din cadrul celor 11 Incubatoare de afaceri.

Datele statistice relevă că la sfârșitul anului 2021 în Republica Moldova erau 59,4 mii IMM-uri. Partea preponderentă a ÎMM și-au desfășurat activitatea în domeniul comerțului, constituind 20,7 mii întreprinderi sau 35,0% din totalul ÎMM. În agricultură, silvicultură și pescuit au activat 5,0 mii de ÎMM sau 8,5% din totalul ÎMM, în industria prelucrătoare au activat 4,8 mii de ÎMM sau 8,1% din totalul ÎMM.

Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!