În perioada 25 – 27 octombrie curent, la Chișinău se desfășoară un seminar internațional despre dezvoltarea locală și importanța cooperării intercomunitare în domeniul managementul resurselor de apă, asigurarea siguranței alimentare, gestionarea deșeurilor. Evenimentul este organizat de Ambasada Franței în Republica Moldova, în parteneriat cu Asociația Solidaritate Apă Europa (SWE) și Proiectul de cooperare descentralizată privind gestionarea deșeurilor - Savoie Déchets.
La lucrările seminarului participă reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai administrațiilor locale de nivelul II, reprezentanți ai instituțiilor de profil din domeniul apei, dezvoltării locale, prestării serviciilor publice ș.a.
Scopul este de a realiza un schimb de experiență cu partea franceză în domeniul guvernanței integrate pentru resursele de apă și deșeuri, de a discuta despre oportunitățile și provocările în domeniu pentru a îmbunătăți serviciile publice și pentru a spori accesul la sursele de apă pentru irigare, precum și de a identifica proiecte comune în acest sens. În cadrul evenimentului, reprezentanții Guvernului țării noastre au vorbit despre strategiile Republicii Moldova de dezvoltare locală, managementul apei și deșeurilor, accesul la sursa de apă pentru irigare etc.
În acest sens, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel GHERCIU oferit informații despre situația sectorului agricol din țara noastră, despre lucrările de renovare a sistemelor de irigare, precum și despre provocările și prioritățile Guvernului în vederea stimulării activităților agricole durabile în spațiul rural.
„Sectorul agricol este expus shimbărilor climatice, iar secetele frecvente din ultimii ani pun în pericol securitatea alimentară a țării. Din acest considerent, menționez că este foarte important să valorificăm potențialul sistemelor de irigare. Din cele 88 de centrale de irigare amplasate preponderent de-a lungul râurilor Nistru și Prut, în prezent funcționează la capacitate optimă doar 11 sisteme de irigare, ce au fost reabilitate cu suportul partenerilor de dezvoltare. Pe parcursul anului 2021 au fost amenajate pentru irigare circa 800 ha prin intermediul Fondului de Dezvoltare Durabilă, Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură și Proiectului „Livada Moldovei”. Este important ca în procesul de rebilitare a sistemelor de irigare să asigurăm implementarea practicilor inovaționale pentru utilizarea eficientă și durabilă a resurselor de apă. În acest sens, Ministerul Agriuclturii și Industriei Alimentare depune eforturi considerabile pentru a identifica resursele necesare realizării dezideratului expus. Totodată, contăm pe suportul, consilierea, schimbul de bune practici cu partenerii de dezvoltare, precum și pe deschiderea către cooperare a autorităţilor naţionale abilitate”, a subliniat oficialul.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!