Salariile în Bulgaria continuă să fie cele mai mici față de toate țările din UE, dar prețurile pentru o serie de alimente și servicii de bază sunt deja mai mari decât în multe țări europene. De exemplu, laptele proaspăt în Bulgaria este unul dintre cele mai scumpe din UE. În Sofia, prețul unui litru de lapte este în medie de 1,51 euro, adică aproape de două ori mai mult decât prețul laptelui din capitala Poloniei, Varșovia – 0,76 euro, scrie Trud, potrivit Rador.
Acest lucru este arătat de datele de pe site-ul numbeo.com. Este cea mai mare bază de date din lume cu prețuri și costuri necesare vieții. Datele sunt colectate de la oameni din întreaga lume, care oferă informații despre prețurile bunurilor și serviciilor de bază în orașul în care locuiesc.
Prețurile la alimente în Sofia sunt cu peste 10% mai mari decât cele din Varșovia, potrivit datelor numbeo.com. O diferență semnificativă de preț se poate constata în cazul brânzei. Brânza bulgărească costă în medie 9,55 euro pe kg, iar în Polonia brânza autohtonă se vinde la un preț de 7,73 euro. În Bulgaria, brânza este cu aproximativ 4 leva mai scumpă per kg decât în Polonia. Este curios că și la Londra, unde salariile și costurile de trai sunt de câteva ori mai mari decât în Bulgaria, brânza locală este mai ieftină decât cea bulgărească – doar 7,3 euro pe kg. Bananele sunt, de asemenea, mai ieftine la Londra decât în Bulgaria.
În Polonia, nu doar prețurile la pâine, cartofi și orez sunt mai mici decât în Bulgaria, dar și importurile de alimente precum portocale și banane sunt mai ieftine. Diferența de preț la fileul de pui este foarte mare. În Sofia, prețul mediu este de 7,2 euro, iar în Varșovia – doar 5,22 euro, ceea ce este cu peste 27% mai ieftin. Fileul de pui în Sofia costă aproape la fel de mult ca în Londra. Merele sunt, de asemenea, mult mai ieftine în Polonia comparativ cu Bulgaria. La Varșovia costă 0,83 euro/kg, iar la Sofia – 1,41 euro.
Prețurile în restaurantele din Sofia sunt puțin mai mari decât cele din Praga. Prețul berii bulgărești la halbă în restaurantele din Sofia sunt apropiate de cele ale berii cehe din Praga. Dar berea de import din Sofia este mai scumpă decât cea din Praga. Prețurile preparatelor principale în restaurantele din Sofia sunt mai mari decât în Praga și Varșovia. Felurile principale de mâcare și berea sunt mai scumpe în Roma decât în Sofia. Dar un cappuccino într-un restaurant din Roma este mai ieftin decât în Sofia, conform datelor de pe site-ul de specialitate.
În timp ce mâncarea în Bulgaria este mult mai scumpă decât cea în Polonia, salariile bulgarilor sunt cu aproape 20% mai mici. În Sofia, salariul mediu după impozitare este de 964 de euro, iar la Varșovia – 1.195 de euro.
Bulgarii pot cumpăra de trei ori mai puține mărfuri decât englezii
Bulgarii pot cumpăra cu salariul lor de trei ori mai puțină mâncare decât britanicii. În Sofia, pentru un coș cu 11 alimente de bază – un litru de lapte, 12 ouă, o sticlă de vin, o jumătate de kilogram de pâine și câte un kilogram de orez, brânză, fileuri de pui, carne de vită, mere, roșii și cartofi, trebuie să plătească 44,77 euro, conform datelor site-ului numbeo.com.
Cu un salariu mediu, după plata impozitelor și asigurărilor, locuitorii din Sofia pot cumpăra 21,5 coșuri. Și în Londra, oamenii pot cumpăra în medie 67,3 coșuri pe lună cu salariul lor, sau de aproape trei ori mai multă mâncare decât în Bulgaria. Diferența în ceea ce privește putere de cumpărare și salariile este foarte mare și comparativ cu Berlin. Acolo, cu un salariu mediu, oamenii pot cumpăra 51,9 coșuri cu mâncare, ceea ce înseamnă de două ori mai multă mâncare decât pot cumpăra locuitorii din Sofia.
Coșul cu aceste 11 produse alimentare este cel mai scump din Basel, Elveția. Dar cu salariul mediu de acolo, oamenii pot cumpăra în medie 36,8 coșuri pe lună.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!