В мире

În China se producea bere în urmă cu 9.000 de ani

Oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învăţat să producă bere din plante cultivate, susțin cercetătorii care au realizat un studiu pe baza descoperirilor realizate în timpul unor excavaţii în situl Qiaotou din oraşul Yiwu.

Zona situată în provincia Zhejiang din estul Chinei este supranumită "supermarketul lumii", transmite digi24.ro.

Dovezi timpurii ale consumului de bere au fost descoperite într-o veche movilă din zona sitului, în care au fost identificate urme de amidon, fitolit şi ciuperci în vase de ceramică.

Rămăşiţe fungice, care sugerează o abundenţă de mucegaiuri şi drojdii, s-au dovedit a fi apropiate de microorganismele utilizate în prezent la fabricarea vinului în Asia de Est şi Asia de Sud-Est, relatează agenţia de presă Xinhua. Tehnicile străvechi sunt, de asemenea, similare cu metodele tradiţionale utilizate în prezent la prepararea vinului de orez în Yiwu.

Este posibil ca oamenii din acea epocă să fi descoperit drojdiile în culturile mucegăite, a spus Wang Jiajing, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu. 

Două schelete au fost descoperite, de asemenea, în acest sit şi ar putea fi cele mai vechi rămăşiţe umane găsite în Zhejiang. Populaţiile umane din acea perioadă ar fi putut să folosească vinul în timpul ritualurilor, inclusiv la sacrificii şi înmormântări. 

La acea vreme, locuitorii din zonă abia începuseră să cultive orezul sălbatic, iar producţia de cereale era relativ redusă, ceea ce făcea ca băuturile alcoolice să fie considerate un lux, potrivit cercetătorilor.

Situl Qiaotou, unde excavaţiile au debutat în 2014, aparţine unei culturi neolitice, cunoscută sub numele de Shangshan, care îşi are originea în zonele inferioare ale fluviului Yangtze, cea mai lungă cale navigabilă din China. 

Potrivit estimărilor, cultivarea orezului ar fi început în siturile populaţiilor Shangshan.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică PLOS ONE.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!