Цены и Тренды

În RM se importă circa 200-600 de tone de ulei lunar

Автор: Fiodorov Ilinca
În RM se importă circa 200-600 de tone de ulei lunar - agroexpert.md

Republica Moldova este cunoscută pentru producția sa semnificativă de ulei de floarea-soarelui, exportând acest produs în cantități mult mai considerabile comparativ cu importurile. Spre exemplu, în sezonul 2023/2024 au fost exportate 191,7 mii de tone ulei de floarea-soarelui, iar volumul importurilor a fost de 31 ori mai mic - 6,2 mii tone. Această discrepanță reflectă capacitatea țării de a produce și a exporta ulei de floarea- soarelui de calitate, dar și prezența unor cerințe specifice ale pieței interne, care sunt satisfăcute prin importuri, susține expertul în Agro-Market Iurie Rija.

 

Vezi și: Analiză | Cum s-au schimbat exporturile de floarea-soarelui în 2024

Exporturile de ulei de floarea-soarelui din Republica Moldova sunt predominant realizate pe cale logistică maritimă. În general, fiecare transport maritim implică încărcarea a unui volum de până la 5-8 mii tone de ulei în vrac, asigurând astfel eficiență și costuri mai reduse pe unitatea de produs. Această metodă permite exportatorilor moldoveni să trimită cantități mari de ulei către piețele internaționale, contribuind semnificativ la balanța comercială a țării.

Pe de altă parte, importurile de ulei de floarea-soarelui în Republica Moldova sunt operate în principal prin intermediul transportului terestru. Aceste importuri sunt efectuate în cantități mai mici, de obicei între 20 și 25 de tone, și sub formă îmbuteliată. Lunar, se importă circa 200-600 de tone de ulei.

Originea predominantă al uleiului importat este Ucraina. Printre companii care importă ulei de această origine se numără - SRL „COLVAS” (importator nr. 1 în acest sezon), urmată de „MOLDRETAIL GROUP” SRL, SRL „SHERIFF” etc. O altă origine este Rusia. Furnizorii ruși sunt contractați de SRL „SHERIFF” și „DINOVA” S.R.L.

Te-ar putea interesa și: Exporturile de ulei de floarea soarelui aproape s-au înjumătățit

 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!