Creșterea iepurilor de casă reprezintă o preocupare străveche. Oamenii au ales această specie de animale pentru următoarele avantaje: carnea este bogată în proteine și săruri minerale, săracă în grăsimi și aproape lipsită de colesterol; blănițele argăsite se pot folosi la confecționarea de căciuli, gulere, jachete, mantouri, mănuși etc.; părul este utilizat în industria de fetru (n. red. pâslă fină și deasă, din lână sau din păr de animal, folosită la confecționarea pălăriilor); valorifică foarte bine nutrețurile vegetale existente în gospodărie; pot fi crescuți în spații reduse și în adăposturi ieftine, o iepuroaică poate produce 60-70 kg carne/an, prin produșii ei.
Ramura zootehniei care se ocupă cu creșterea iepurilor de casă se numește cunicultură
De-a lungul timpului, s-au crescut iepurii în țarcuri exterioare, grajduri pentru taurine, cuști dispuse sub cerul liber sau sub șoproane, iar mai recent, în sisteme intensiv industriale, scrie Lumea Satului.
Înființarea unei ferme de iepuri se pornește cu o serie de adulți care se pot înmulți şi nu cu pui. Pentru un tip de cunicultură semiintensivă se pot selecta 100 de femele și 15 masculi, iar pentru proiecte mai modeste şi cunicultură extensivă se poate porni cu 10 femele și 1-2 masculi.
Pentru o fermă de proporții foarte intensivă se poate începe cu 500 de femele și 55-60 de masculi. Se vor estima 6-7 fătări pe an, inclusiv în decursul primului an.
Se montează din loc în loc adăposturi la nivelul solului, conținând paie (pentru un plus de căldură) care vor fi folosite pe perioada iernii, locuri unde iepurii să se poată retrage și ascunde în cazul vreunei sperieturi, dar şi unde femelele vor da naștere puilor şi îi vor ține cel mai probabil până la înțărcare.
Sfaturi în creșterea iepurilor
Cunicultura în libertate completă este aplicată în crescătoriile extensive ori în afacerile de familie de tip gospodăresc, în care sunt necesare numere reduse de familii de iepuri.
Cunicultura în semilibertate înseamnă cuști şi padocuri în aer liber, dar și posibilitatea de a monitoriza eficient crescătoria. Se amplasează boxele pe terenul disponibil, cu o înălțare de la sol de minimum 15 cm spre a evita acumularea umezelii şi amenințarea sănătății iepurilor de casă. Cuștile sunt sprijinite pe piloni / suport suficient de înalt şi echilibrat astfel încât să nu ajungă umezeala solului şi paraziții (spre exemplu, căpușele) la animale. Se pot etaja pe 3 nivele, uneori chiar 4, dar este contraindicat. De regulă sunt cuști mici şi cuști mari, organizate individual pentru iepurii reproducători şi de grup pentru tineret (puii înţărcaţi).
Cunicultura aceasta este recomandată pentru rasele de iepuri de casă mixte, crescute atât pentru carne, cât şi pentru blană. Animalele beneficiază de condiţiile meteo naturale, nu de lumină artificială, nu de sisteme de încălzire ori răcire, iar acest lucru asigură o dezvoltare excelentă.
Cuştile trebuie poziţionate şi orientate în asemenea mod încât să nu ajungă vântul la iepuri, ei nu reacționează bine nici la zăpadă, acoperişurile făcându-se înclinate şi cu streaşină, şi nici la căldura solară directă. Un alt pericol îl constituie sunetele deranjante. Iepurii sub presiune puternică au puseuri de adrenalină, iar acestea, în cele mai grave cazuri, conduc la porniri canibalice: femelele ajung să-şi mănânce puii. Fermierii trebuie să asigure menţinerea unei temperaturi minime de 5°C chiar şi pe durata iernii.
Cunicultura în captivitate se practică în sistemele industriale unde crescătoriile sunt de tip foarte intensiv, iepurii sunt instalaţi în hale, încăperi special amenajate, în cuşti supraetajate.
Cele mai apreciate sunt cuştile mobile cu podele mobile, respectiv cu tăviţe pentru dejecţii care se extrag cu uşurinţă şi se dezinfectează periodic astfel încât iepurii să nu fie expuşi la riscuride boală, infecţii etc. Sistemele de hrănire şi adăpare sunt semiautomate de cele mai multe ori, iar acest fapt asigură eficienţă. Această practică de creştere în captivitate este indicată pentru producţie de carne; mai puţin pentru rasele exclusiv de blană, fiindcă spaţiul de mişcare şi condiţiile rigide de trai nu garantează o speranţă mare de viaţă şi nici o stare foarte optimistă pentru iepurii de casă.
De obicei, cuştile sunt confecţionate din metal şi plasă de sârmă.
Iepurii se hrănesc cu lucernă, morcov, sfeclă roșie, pătlagină, vetrice, podbal. De asemenea, se dă și un amestec de plante, astfel iepurii își vor putea aleage hrana după plac, diferite cereale cum ar fi grâu, porumb și orz.
Este important ca iepurii să fie hrăniți în fiecare zi la aceeași oră. Hrana se dă în principal seara, când iepurii mănâncă mai liniștit deoarece este mai răcoare și mai puțin zgomot. Iepurii trebuie să aibă permanent apă potabilă. Nu este indicat să li se dea ceapă, arpagic, sparanghel, praz. De asemenea, pot provoca boli gastrointestinale cartofii cruzi, frunza de cartofi, resturile de plantă de roșii. În majoritatea cazurilor iepurii vor muri. Mai sunt interzise plantele conifere, apa în care a nimerit o plantă coniferă, varza (verde, albă și roșie), trifoiul roșu, conopida etc.
