В Молдове

Irigare ilegală în râul Bâc: Inspectorii de mediu au intervenit

Автор: AgroExpert
irigare ilegală Bâc IPM - agroexpert.md

Inspectorii de mediu din Anenii Noi au desfășurat razii în vederea identificării și documentării persoanelor implicate în irigarea ilegală a terenurilor agricole din râul Bâc. Scopul acțiunii a fost asigurarea respectării legislației în domeniul conservării resurselor naturale și protecției mediului.

Pe parcursul acestor măsuri, s-au întocmit două procese-verbale în baza articolului 110 alineatul (2) și două procese-verbale conform articolului 154 alineatul (1) ale Codului Contravențional al Republicii Moldova, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM).

Irigarea terenurilor agricole în mod neautorizat poate avea consecințe grave asupra resurselor de apă și a ecosistemului din zonă. Această practică ilegală poate duce la degradarea calității apei, scăderea nivelului de apă în râu și afectarea habitatului faunei și florei locale, avertizează inspectorii.

Totodată, acțiunile de monitorizare și control vor continua în perioada următoare, cu scopul de a descuraja practicile ilegale și de a asigura respectarea regulilor în domeniul conservării resurselor naturale.

Inspectorii de mediu își vor intensifică eforturile în combaterea acestor încălcări ale legislației de protecție a mediului și vor aplica măsuri punitive conform legii în vigoare. 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!