Legislativul a examinat în prima lectură proiectul de lege privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și prevede armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene în materie de standarde fitosanitare pentru sănătatea plantelor, angajament asumat de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu UE.
Proiectul noii legi are drept scop consolidarea cadrului normativ în vederea creării condițiilor de protecție a plantelor și carantinei fitosanitare, care să asigure protejarea teritoriului țării împotriva introducerii și răspândirii, inclusiv din alte țări, a organismelor dăunătoare plantelor.
Documentul stabilește norme referitoare la criteriile pentru identificarea organismelor dăunătoare de carantină; organisme dăunătoare prioritare – cele al căror potențial impact economic, ecologic sau social este cel mai sever pentru Republica Moldova.
Alte norme din proiectul lege se referă la instituirea unui sistem electronic de notificare în cazul suspiciunilor privind prezența organismelor dăunătoare plantelor. Astfel, la identificarea unor pericole iminente de intrare a unui organism dăunător de carantină pe teritoriul țării, unde organismul dăunător nu este încă prezent, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) va notifica imediat părțile semnatare ale Convenției Internaționale pentru Protecția Plantelor, la care Republica Moldova este parte.
Noua lege reglementează și certificarea plantelor și a produselor vegetale. La propunerea ANSA, Guvernul va aproba lista plantelor, produselor vegetale, precum și a țărilor de origine sau de expediere, pentru care este necesar un certificat fitosanitar. Totodată, Guvernul va aproba și o listă a plantelor, produselor vegetale și altor obiecte a căror circulație pe teritoriul țării va necesita un pașaport fitosanitar. De asemenea, sunt prevăzute și pașapoarte fitosanitare pentru export.
Documentul vizează și aprobarea de planuri de gestionare a riscurilor legate de organismele dăunătoare.
Proiectul de lege privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor va fi examinat de Parlament și în lectura doua.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!